*vernisaj: miercuri, 11 septembrie, 17.00
Sub genericul Alte vieți (Other lives), artiștii clujeni Marius Lehene, Cristian Porumb și Mihail Tomescu își reunesc din nou talentul, de această în cadrul unei expoziții colective și ne dezvăluie, prin mesajul vizual, perspectiva asupra relației dintre creația artistică românească din țară și cea din diaspora, dar și ceea ce îi leagă și respectiv îi individualizează ca și experiență artistică și personală.
Evenimentul inaugural va fi găzduit în Sălile „Temporare” de la parterul Muzeului clujean de Artă, în prezența artiștilor expozanți și a invitatului lor special, Oliv Mircea, reputat critic de artă, eseist și editor, curator de expoziții de artă contemporană, director al Galeriei Arcade 24, membru titular al secțiunii „critică de artă” din cadrul Filialei Interjudețene Cluj-Bistrița-Zalău a Uniunii Artiștilor Plastici din România (U.A.P.) și președinte al Asociației Bistrița a aceleiași organizații. Din partea instituției gazdă, oficiile vor fi asigurate de muzeograful Alexandra Sârbu.
Absolvenți ai Academiei de Arte Vizuale „Ioan Andreescu”, secția Pictură, cei trei artiști au activat după 1989 o perioadă în spațiul aceluiași atelier și au în comun un portofoliu de activitate remarcabil cuprinzând prezențe pe simeze naționale și internaționale, la tabere de creație, saloane de profil și manifestări academice. Împărtășind o biografie parțial comună, tematica predilectă pe care o putem descoperi în lucrările de față ale pictorilor Marius Lehene, Cristian Porumb și Mihail Tomescu este cea a memoriei, înțeleasă alternativ ca memorie personală sau colectivă.
Ulterior deschiderii, expoziția „Alte vieți” va putea fi vizitată până în data de 22 septembrie a.c., de miercurea până duminica inclusiv, în intervalul orar 10-17, ultima intrare fiind la ora 16.30.
Iulia GHIDIU