Preşedintele american Joe Biden a anunţat că renunţă să se prezinte la alegerile prezidenţiale din 2024, un anunţ şocant survenit cu mai puţin de patru luni înainte de alegeri şi după săptămâni în care a fost pusă sub semnul întrebării starea sa fizică şi psihică, relatează AFP şi Reuters.
„Cred că este în interesul partidului meu şi al ţării să mă retrag şi să mă concentrez exclusiv pe exercitarea funcţiilor de preşedinte până la finalul mandatului meu”, a declarat democratul în vârstă de 81 de ani într-un comunicat, anunţând că se va adresa naţiunii în cursul serii.
Sursa foto: Joe Biden/X
Sâmbătă seara, Joe Biden intenţiona să rămână în cursa prezidenţială în 2024, dar duminică după-amiază l-a anunţat pe şeful echipei sale de campanie că se retrage, a declarat o sursa familiară problemei.
„Seara trecută, mesajul a fost să continue cu totul, cu toată viteza înainte”, a declarat sursa citată pentru Reuters. „În jurul orei 13:45 astăzi: preşedintele i-a spus şefului echipei sale că s-a răzgândit”, a menţionat sursa citată sub rezerva anonimatului.
„Dragi democrați, am decis să nu accept nominalizarea și să-mi concentrez toate energiile asupra îndatoririlor mele de președinte pentru restul mandatului. Prima mea decizie ca nominalizat la partid în 2020 a fost să o aleg pe Kamala Harris ca vicepreședinte. Și a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o. Astăzi vreau să îmi ofer tot sprijinul și sprijinul pentru ca Kamala să fie candidatul partidului nostru din acest an. Democrații — este timpul să ne adunăm și să-l învingem pe Trump. Hai s-o facem”, a transmis Biden.