Un număr de 42 de candidați clujeni, care au studiat în limba minorităților naționale, au susținut joi, 22 august 2024 proba scrisă la limba și literatura maternă din cadrul Bacalaureatului de toamnă, în cele patru centre de examen organizate la nivelul județului Cluj, informează reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Cluj într-un comunicat trimis redacției.
Citând aceeași sursă, în județul Cluj, 43 de candidați clujeni au solicitat susținerea acestei probe scrise, la examen fiind absent un singur candidat. De asemenea, nu s-au înregistrat situații care să impună desfășurarea acestei probe cu subiecte de rezervă și nici situații de fraudă sau tentativă de fraudă.
Subiectele și baremele de corectare pentru proba scrisă la limba și literature maternă–proba E.b). au fost publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, joi, 22 august 2024, la ora 15:00. Afișarea primelor rezultate va avea loc în data de 26 august 2024 (până la ora 12:00), iar contestațiile se pot depune în intervalul orar 12:00-18:00, în aceeași zi. Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 30 august 2024.
Reprezentanții ISJ Cluj reamintesc faptul că un candidat este declarat promovat la examenul național de bacalaureat dacă îndeplinește, simultan, următoarele condiţii: a susţinut probele de evaluare a competenţelor, a susţinut toate probele scrise, a fost notat cu minimum cinci la fiecare dintre acestea și a obținut, în final, cel puţin media șase. Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Cluj pun la dispoziția celor interesați liniile TELVERDE, pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Examenului Național de Bacalaureat 2024_Ministerul Educației – 0800 801 100, I.Ș.J. Cluj – 0800 816 264, sesiunea august 2024. (T.S.)