Copiii împrietenesc oamenii mari și-i inspiră să aducă pe lume cărți. Două mămici, Ioana-Roxana Tlasadze, absolventă a Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul UBB Cluj-Napoca, și Bianca Anton, absolventă a Universității Tehnice Cluj-Napoca, s-au împrietenit prin intermediul copiilor care frecventau aceeași grădiniță. Deși iubitoare a cifrelor, Ioana și-a dorit demult să scrie povești fiind inspirată de nepoatele sale și propriii copii. S-a întâmplat ca într-o noapte să scrie textul cărții, iar apoi prietena Bianca a ilustrat cu imaginația sa debordantă întreaga poveste. Astfel că de Ziua Internațională a Cărții pentru Copii, 2 aprilie 2026, cartea „Țopoțu trece râul”, scrisă de Ioana-Roxana Tlasadze, a fost lansată la Biblioteca Județeană „Ioniţă Scipione Bădescu” Sălaj. Evenimentul a fost moderat cu priceperea-i cunoscută de către jurnalistul Adrian Lungu, iar gazda primitoare a fost managerul bibliotecii Mariana Marian.
Un început ca scriitoare
Deși acum Ioana și Bianca nu mai au copiii la aceeași unitate școlară, Ioana locuiește cu familia în localitatea natală, Sâg, județul Sălaj, iar Bianca, în Cluj-Napoca, ele au rămas prietene, sărbătorind cu multe emoții lansarea cărții „Țopoțu trece râul”. Gazda evenimentului, directoarea Bibliotecii Județene „Ioniţă Scipione Bădescu” Sălaj, Mariana Marian, a felicitat-o pe autoare pentru cartea realizată și a spus că este foarte mândră pentru fiecare scriitor care vine din mediul rural. Managerul bibliotecii a spus că această carte este un început pentru tânăra autoare, mai ales că inspirația vine de la copii, iar despre ilustrațiile cărții semnate de Bianca Anton a afirmat că sunt concepute astfel încât cartea să-i atragă pe copii, ca mesajul să ajungă la sufletul lor. De asemenea, același manager a spus că noua carte se va integra foarte bine în bibliotecă, dar, în același timp, a recomandat părinților să o aibă în biblioteca personală deoarece în acest fel poate fi recitită de câte ori este nevoie și se pot extrage multe învățăminte pentru cei mici.
„Ca părinți avem un rol foarte important pentru a-i atrage pe copii spre lectură, spre carte, spre povești și pentru a reuși să le dezvoltăm imaginația. Cu cât le citim mai repede, cu atât ei își vor îmbunătății vocabularul și imaginația mai bine”, a încurajat managerul.
Toți avem de trecut râul
Ilustratoarea Bianca Anton a mărturisit că la primirea manuscrisului acesta era impregnat de entuziasmul Ioanei, pe care inițial nu l-a împărtășit deoarece vocea scepticului suna mai tare. Însă textul Ioanei, „foarte cinematografic, colorat, curgând suav ca un râu” a făcut-o să se împrietenească cu povestea de la prima citire , personajul ei preferat fiind ariciul Aris, „nedezlipit de cuvântul mamei”. Provocarea pentru Bianca a constat în conturarea celor doi arici năzdrăvani, Țopoțu și Riciu, „care testează elasticitatea limitelor impuse de către părinții”, trecând râul în Poiana fluturilor, dar și în desenarea râului omniprezent în poveste.
„Cu aceasta carte, Ioana și cu mine am trecut râul. Râul aici, e acea barieră pe care ne-o pune societatea, familia, dar poate uneori chiar noi în a ne îndeplini idealurile. (…) „Țopoțu trece râul” e o carte destinată deopotrivă copiilor și adulților, mai ales acelor adulți care nu și-au pierdut bucuria jocului și a mirării”, a spus Bianca.
Cartea a venit la ea
Autoarea cărții, Ioana-Roxana Tlasadze, a afirmat că totul a pornit de la nepoata ei, Adelina, de care avea grijă când era mică și care nu putea pronunța cuvântul „prosop”, rostind „țopoțu”. Mai târziu, ascultând o emisiune la radio, a aflat cum o autoare își prezenta cartea cu personajul principal „Momole”, numele venind, tot așa, de la pronunția stâlcită a cuvântului „bomboane”. Atunci i-a venit ideea ca „Țopoțu” să devină personaj de carte, intenție materializată opt ani mai târziu. Într-o noapte de sâmbătă, a curs toată povestea, foarte natural și spontan, Ioana neluându-și deloc degetele de pe taste și fără să se gândească la ce urmează în poveste. A lăsat cartea, așa cum a venit la ea.
Purtați pe cărări nebănuite
La lansare, autoarea i-a evocat pe bunicii ei, bunica fiind cea care i-a prezentat lumea poveștilor. Pe atunci multe povești răspândeau teamă, dar bunica ei le-a modificat astfel încât să sune distractiv, chiar a inventat o poveste în care personajele erau Ioana și surorile ei. La fel, bunicul Ioanei, care a trăit vremuri cumplite, era cititor fidel al lui Jules Verne, bucurându-se ca un copil la citirea aventurilor. Ioana a ținut să sublinieze că ceea ce ne aduce universul cărților este un lucru minunat: „Ne poartă pe cărări nebănuite, ne scot din lumea în care trăim. Mi se pare excepțional de a păstra legătura cu cărțile și de nu ne lăsa influențați, în primul rând ca părinți, de ușurința de a lăsa, în mâna copilului, în loc de o carte un dispozitiv. Lumea cărților pentru copii este o resursă nebănuită, iar felul în care interprerează ei poveștile este surprinzător”.
Tia SÎRCA
Articolul Când copiii inspiră oameni mari: Lansarea cărții „Țopoțu trece râul” de Ioana-Roxana Tlasadze apare prima dată în ziarulfaclia.ro.






