Starea antrenorului Mircea Lucescu s-a înrăutăţit, acesta fiind transferat sâmbătă noapte în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă, au anunţat reprezentanţii Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.
„Sâmbătă, pe parcursul serii, pacientul a repetat aritmiile cardiace importante, prompt tratate de către echipa de gardă din secţia de cardiologie. Duminică, în cursul nopţii, aritmiile au devenit severe şi nu a mai răspuns la tratament. Starea pacientului s-a înrăutăţit, necesitând transferul în secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă”, a precizat SUUB.
Potrivit sursei citate, în prezent nu sunt elemente noi de evoluţie.
Reprezentanţii spitalului fac „apel la respectul tuturor pentru intimitatea şi demnitatea oricărui pacient internat în SUUB”.
Mircea Lucescu a suferit vineri un infarct miocardic acut.
La finalul săptămânii trecute, Mircea Lucescu a fost internat de urgenţă la SUUB, după ce i s-a făcut rău în timpul şedinţei tehnice premergătoare unui antrenament al echipei naţionale, fiind afectat de ratarea calificării la Cupa Mondială 2026, după înfrângerea suferită joia trecută în faţa Turciei.
Articolul Starea lui Mircea Lucescu s-a înrăutățit apare prima dată în ziarulfaclia.ro.