February 22, 2024

Etimologia substantivului „Crăciun” este neclară. Diferite ipoteze au fost propuse de-a lungul timpului: de la variante latine (crastinum/mâine, calatio/chemare sau creatio/naștere) la cea slavă (korochun) și până la ipoteza unei proveniențe dintr-un cuvânt din fondul trac, din care provine şi aromânul „crăciun”, „cărciun” (butuc aprins în noaptea şi în ajunul zilei solstițiului de iarnă), megleno-românul „cărciun” (cu același sens ca în aromână), albanezul „kercun” (doar cu sensul general de butuc), lingviștii dezbat în continuare originea etimologică a lui „Crăciun”.

În vocabularul teologic, Crăciunul reprezintă evenimentul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos (sau a Epifaniei, a arătării Sale în Trup), celebrat anual, la dată fixă, la 25 decembrie. Sărbătoarea este produsul evoluției și dezvoltării cultului și a calendarului Bisericii: pentru creștinii din Răsărit ai primelor patru secole, Teofania (6 ianuarie) ținea loc și de Nașterea Domnului, ambele sărbători având un puternic caracter epifanic: la Nașterea Domnului celebrăm „arătarea în trup” a Mântuitorului (Epifania), iar la Bobotează „arătarea Sfintei Treimi” (Teofania). Originea calendaristică a Arătării în Trup a Domnului își are probabil sursa în Ziua de Naștere a Soarelui Invincibil (dies natalis solis invicti), sărbătorită de romani pe 25 decembrie. Cu scopul de a contracara liturgic heliolatria, adică cinstirea zeității Soare, Biserica apuseană introduce prima, în anul 330, sărbătoarea Nașterii Domnului. Ca „reminiscență” a sărbătorii romane, găsim în Troparul Nașterii, numirea Mântuitorului ca „Soare [al] dreptății” (Mal. 3,20), arătându-se astfel intenția de încreștinare a acestei mari sărbători. Ulterior, în 380, praznicul a fost preluat și în Constantinopol și Antiohia, iar în jurul anului 430 în Egipt. Ceva mai târziu, după un secol, praznicul Nașterii este introdus și la Ierusalim. Biserica Armeană sărbătorește în continuare Nașterea în cadrul Teofaniei.

Timpul liturgic anterior Crăciunului

Ciclul liturgic al Crăciunului începe de pe 15 noiembrie cu un post pregătitor de șase săptămâni, sedimentat în cult din secolul VII d.Hr., și se sfârșește pe 7 ianuarie, de † Soborul Sf. Prooroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului.

Durata postului de patruzeci de zile are o puternică rezonanță biblică : Moise postește patruzeci de zile în muntele Sinai înainte de a primit de la Dumnezeu cele 10 porunci (Iș 34,28); poporul lui Dumnezeu rătăcește patruzeci de ani în deșert până să intre în țara făgăduită (Num 14,33); Mântuitorul postește patruzeci de zile în pustie, după Botez, înainte de a-L birui pe demon (Mt. 4,2). Este cunoscut faptul că numărul de patruzeci conține o valoare pedagogică. El simbolizează o pregătire duhovnicească, o creștere graduală, în vederea întâmpinării cu vrednicie a unui eveniment sacru, precum este cel al Întrupării Mântuitorului.

Semnificația etică a Crăciunului și a postului

Întruparea Fiului lui Dumnezeu în istorie, din Maria Fecioara, revelează înainte de toate legătura indisolubilă dintre iubire și dăruire. Astfel, Întruparea devine o chestiune de implicare concretă, trupească, în istorie, într-o societate existentă.

Dimensiunea socială străbate ca un fir roșu mai cu seamă prima jumătate a postului Nașterii Domnului: deja din duminica anterioară lăsatului de sec, „Pilda Bunului samarinean” (Lc 10, 25-37) anunță tema milostivirii și a salvării omului ca om, nu ca membru al unei etnii ori religii, idee ce relativizează prejudecățile socio-culturale și anticipează semnificația universală a Întrupării. În prima duminică a postului se lecturează „Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina” (Lc 12,16-21). Din textul evanghelic reiese faptul că dacă surplusul de bogăție ce nu este fructificat social și uman, prin filantropie, duce la pierzare, nu la mântuire. În literatura vechi-testamentară, bogăția este înțeleasă că dar al lui Dumnezeu față de omul care, pe lângă hărnicie și abilitate, trăiește în frică de Dumnezeu. Fiind un dar de la Dumnezeu, roadele bogăției vin la pachet cu responsabilitatea și obligația de a dărui: „Pe Domnul cinstește-L din ostenelile tale cele drepte şi adu-I prinos din cele ce-ţi sunt roade ale dreptății” (Pr 3,9). Termenul ebraic „tzedek” înseamnă atât „dreptate”, cât și „milă”: bogatul care se milostivește față de săraci săvârșește „dreptate”, dă ceea ce este „drept” să dea; săracul care primește „milă” primește ceea ce este „drept” să primească, ceea ce i se cuvine. Nerespectarea acestui principiu atrage după sine consecințe dintre cele mai grave. De pildă, catastrofa exilului din 587 î.Hr. este consecința practicării idolatriei, ci și cea a indiferenței față de nedreptatea socială. În a doua duminică a postului, „Dregătorul bogat“ (Lc 18,18-27) reprezintă exemplul negativ, de neurmat, al raportării omului față de avuția materială. Încă odată se subliniază: cine pune banii mai presus de Dumnezeu și uită să fie generos cu cei săraci nu poate moșteni Împărăția cerurilor: „Cât de greu vor intra cei ce au averi în împărăția lui Dumnezeu!” (Lc 18,24). Nu bogăția în sine este problema, ci incapacitatea de a o împărți cu aproapele; lipsa de sensibilitate față de persoanele vulnerabile, aflate în sărăcie și în nevoie. Este limpede, așadar, faptul că Biserica, prin lecturile biblice duminicale, își propune să-i sensibilizeze pe creștini față de nedreptatea socială. Tema nedreptății și a excluziunii sociale culminează în ziua de Crăciun, când, potrivit textului lucanic, Pruncul sfânt a fost născut și culcat în iesle, întrucât „nu mai era loc de găzduire pentru ei” (Lc 2,7). Postul însoțitor de patruzeci de zile devine un timp al exersării responsabilității creștine în societatea din care facem parte. Desigur că această atitudine etică nu o substituie pe cea teologică, nici nu o relativizează, ci o completează, o adeverește.

Exersarea compasiunii față de cei mai puțin lipsiți de posibilități materiale reprezintă un gest (obligatoriu) de pregătire duhovnicească spre întâmpinarea nașterii Fiului lui Dumnezeu în lume. Vă invit pe toți cei care ați parcurs aceste rânduri să aduceți bucuria Nașterii Domnului pe chipurile copiilor întristați de lipsuri și suferințe.

Pr. Dr. Cezar Marksteiner-Ungureanu (Krems – Austria)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *