Gherlenii nu se vor plictisi în noaptea de Revelion. Pentru cei care nu-și petrec Anul Nou într-un cadru comun în restaurante Primăria Municipiului și Consiliul Local și în acest an organizeză diferite manifestări artistice în centrul orașului, unde în seara zilei de 31 de cembrie gherlenii, cu mic, cu mare sunt invitați să-și petreacă Noaptea de Anul Nou în compania muzicii și a distracției. Programul începe la orele 22,00 cu concertul susținut de formația ”Szamosújvári live zenekar”, după care începând cu orele 23,00 se urcă pe scenă cunoscutul grup muzical ”Sirius” a Casei Municipale de Cultură Gherla formată din instrumentiștii Marius Guță, Gheorghe Neamțu, Cristi Pop, Csaba Morar, Emil Lőte, Csaba Kiss și Dorin Pop. La ora 00,00 va urma cel mai așteptat moment, tradițional Foc de artificii, spre bucuria tuturor locuitorilor urbei, care vor avea ocazia de a savura simbolul trecerii anului 2024 și sosirea Noului An. Desigur, nu vor lipsi colindătorii, care trecând pe la casele gherlenilor vor ura La mulți ani și sănătate tuturor familiilor din cartierele orașului. În noaptea de Revelion în toate unitățile de alimentație publică vor fi organizate mese festive, dar mulți gherleni își vor petrece Anul Nou în cabanele montane din județele limitrofe Bistrița Năsăud și Maramureș.
Szekely Csaba