April 20, 2026

Cercetătorul științific Cristina Eleonora Pascu din cadrul Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” (ANMGD) a reprezentat cu succes academia clujeană la o conferința internațională prestigioasă desfășurată, între 29-31 octombrie 2024, la Vilnius. Lucrarea sa a fost una apreciată și a abordat modul în care propaganda culturală franceză a influențat scena muzicală românească în perioada interbelică.

Evenimentul a reunit cercetători din întreaga lume, din țări precum Estonia, Germania, Marea Britanie, România, Polonia, Canada, Italia și Japonia, care au explorat teme legate de influențele culturale transfrontaliere și dezvoltarea identității muzicale în diferite regiuni de-a lungul istoriei, au informat reprezentanții ANMGD pe pagina de socializare a instituției clujene. Suntem mândri să anunțăm participarea cercetătorului științific gradul III Cristina Eleonora Pascu la conferința internațională Music History Beyond State Borders: Micro-, Meso-, and Macro-Regionality of Musical Culture de la Vilnius”, au scris reprezentanții ANMGD. Cercetătorul științific Cristina Eleonora Pascu a prezentat lucrarea „Across Borders: French Cultural Propaganda and Music in Interwar Romania”, investigând modul în care propaganda culturală franceză a influențat scena muzicală românească în perioada interbelică. Reprezentanții ANMGD au felicitat cercetătoarea clujeană pentru realizarea remarcabilă și pentru contribuția valoroasă la cercetarea schimburilor culturale. Ne bucurăm de acest prilej prin care vizibilitatea Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” sporește în context internațional, consolidând prezența noastră în comunitatea academică globală și promovând excelența cercetării noastre.”, au transmis aceștia.

T.S.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *