Clujul s-a bucurat în acest weekend de un regal folcloric internațional. De-a lungul a trei zile, mai precis între 26 – 28 iulie, pe platoul Sălii Sportului „Horia Demian” din Cluj-Napoca, au evoluat ansambluri folclorice și soliști consacrați din țară și străinătate în cadrul Festivalului Internațional de Folclor „Serbările Transilvane”, aflat la cea de a XXII-a ediție. Atmosfera de bună dispoziție a fost dublată de prezența celor 40 de expozanți, producători locali și meșteșugari tradiționali de la Târgul „Produs de Cluj”, manifestare susținută de Asociația Produs de Cluj. Festivalului Internațional de Folclor „Serbările Transilvane” a fost organizat de către Consiliul Județean Cluj, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj, în parteneriat cu Fundația Culturală „Etnostar”.
20 de ansambluri din șase țări europene au dansat la Cluj
La ediția din acest an, au participat douăzeci de ansambluri folclorice din șase țări participante, după cum ne-a informat președintelui Fundației Culturale „Etnostar”, Tiberiu Groza. Invitații din străinătate au fost Ansamblul „POĽANA” din Cehia, Ansamblul „MEGDAN” din Macedonia, „GAITANAKI” din Grecia, Ansamblul folcloric „Tribeč” din Slovacia, Ansamblul „Georgian Soul” din Georgia, grupurile vocale „Altița” și „Sălcuța” din Cahul, Republica Moldova, oraș înfrățit cu municipiul Cluj-Napoca.
În afară de ansamblurile din străinătate la „Serbările Transilvane”, potrivit președintelui Fundației Culturale „Etnostar”, au mai evoluat ansamblurile clujene: „Ansamblul de copii „Mugur de Dor”, Ansamblul „Miorița”, Ansamblul Studențesc „Românașul”, ansamblurile de dansuri maghiare „Zurbolo” și „Bogancs”, ansamblurile din comune – „Fiii Cămărașului” din Cămărașu, „Jucu Someșan” din Jucu și „Șoimii Carpaților” din Florești, ansamblurile de întreprindere – „Rapsodia Someșană” și „Dor Transilvan” ale Companiei de Transport Public din Cluj-Napoca.
Invitaţii speciali ai Festivalului „Serbările Transilvane” din acest an au fost Călin Brăteanu care a concertat, sâmbătă, 27 iulie 2024, alături de Ansamblul folcloric „Arcanul” din Suceava. Tot invitați speciali au fost interpretul de muzică populară din zona Codrului, Radu Ciordaș, și artiștii Cornelia și Lupu Rednic, care au susținut câte un recital duminică, 28 iulie 2024. În aceeași calitate au evoluat orchestra „Cununa Transilvană” a CJCPCT Cluj și interpreții Mariana Morcan, Iulia Bucur Roman, Andreea Ciupe, Adina Hada, Denisa Perde și Adrian Socaciu.
Trofeul Serbărilor Transilvane, acordat Ansamblului „Românașul”
În cadrul festivalului, s-au conferit cele două mari premii potrivit tradiției de la fiecare ediție. Astfel, Ansamblului „Românașul” de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca i s-a acordat Trofeul Serbărilor Transilvane pentru cei 50 de ani de activitate artistică. Trofeul a fost înmânat coordonatorului ansamblului Lucian Revnic.
Ansamblul folcloric studenţesc “Românaşul” a luat fiinţă în primăvara anului 1974 în cadrul Clubului Cultural Studenţesc al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca. A fost iniţiat de un grup de studenţi și după înfințare a fost coordonat de profesorul Teodor Nilaș. Din anul 1979 se bucură de colaborarea cu distinsului prof.univ.dr. Dumitru Pop de la Facultatea de Litere a Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. În 1994 şi 2000 profesorul Teodor Nilaș dedică ansamblului două lucrări monografice. În prezent, coordonatorul ansamblului este Lucian Revnic. Pe parcursul anilor, „Românaşul” a beneficiat de sprijinul specialiştilor în folclor muzical şi coregrafic de la Filiala Cluj a Academiei Române, Institutul de Folclor, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Direcţia pentru Cultură,Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Populare.
Trofeul „Drăgan Muntean”, înmânat artistului Călin Brăteanu
Trofeul „Drăgan Muntean”, conceput în memoria marelui artist de muzică populară, a fost înmânat artistului Călin Brăteanu de la Ansamblul Profesionist „Ciprian Porumbescu” din Suceava pentru întreaga carieră artistică. Acesta a studiat la Şcoala Populară de Artă Ion Irimescu Suceava, absolvind secţia chitară şi este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică din cadrul Universităţii Ştefan cel Mare Suceava. Deţine un Master în Managementul Firmelor de Comerţ, Turism şi Servicii şi un Master în Etnomuzicologie la Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti. În anii 1984 şi 1985 a obținut Premiul I şi titlul de Laureat al Festivalului „Cântarea României”, faza naţională. O parte din munca sa ca solist s-a concretizat în albumele: Di pi laiţă eu mă scol” (2005), „Ia-mă-n braţe dorule”, „Neamul meu şi satul meu” (2015), „Grăniceşti, chipuri de ieri şi de azi” (2019).
Trofeul „Drăgan Muntean” a mai fost decernat mai multor artiști consacrați, Achim Nica, Veta Biriș, Dumitru Fărcaș, Gheorghe Zamfir, Ioan Bocșa, Frații Petreuș, Vasile Soporan, Dinu Iancu Sălăjanu, Maria Marcu și Sava Negrean Brudașcu.
Pe lângă delectarea cu muzică tradițională de calitate participanți la festival au putut să se înfrupte din fructele și legumele proaspete de sezon, din preparatele alimentare tradiționale din carne și lapte, din mierea de albine și sucurile bio, ciocolata și prăjiturile de casă, vinurile și mustul din cadrul Târgului „Produs de Cluj”. Cei mai mici participanți au fost inițiați în meșteșugul olăritului, în pictarea obiectelor din lut și a altor meșteșuguri tradiționale.
Tia SÎRCA