July 7, 2025

Mii de voluntari clujeni au participat și în acest an la acțiunea de strângere de deșeuri în cadrul campaniei de ecologizare Let’s Do It, Romania 2024. Peste 300 de voluntari s-au mobilizat, sâmbătă, la Turda pentru Ziua Națională de Curățenie 2024, reușind să adune peste 400 saci de deșeuri.

„Încă o campanie de mediu reușită, care ne arată că prin implicare și dorința de a aduce schimbări pozitive, putem proteja mediul înconjurător împreună! Mulțumim tuturor celor implicați, care au contribuit la această inițiativă”, a declarat primarul Cristian Matei.

În vederea unei bunei desfășurări, firma de salubritate SC SUPERCOM SA si Lets do it Romania au asigurat tuturor voluntarilor saci menajeri și mănuși de protecție. De asemenea, toți sacii colectați au fost ridicați de către echipele Supercom.

Și la Dej campania s-a bucurat de mare succes.

„O zi în care împreună cu cei care au dorit să participe la acțiune, am ecologizat zone din municipiu, deșeurile colectate urmând să fie ridicate de Serviciul Administrării Domeniului Public. Felicitări tuturor celor care au paticipat la actiune și tuturor celor care înțeleg că atitudinea fiecăruia față de mediu contează și că este nevoie de efortul tuturor pentru a trăi într-un mediu curat pentru noi și copiii noștri”, a transmis edilul Costan Matei.

Și cea mai mare comună din România ținut să se alăture campaniei care se desfășoară în 198 de țări. Aici însă o parte dintre activități s-au derulat cu o zi mai devreme, în 20 septembrie și au vizat malul Someșului.

Elevii Școlii Gimnaziale ,, Gheorghe Șincai” Florești, unii însoțiți de părinți, au strâns sâmbătă gunoaie din diverse zone din Florești.

„Ne-am unit forțele, azi, cu toții, elevi, profesori și părinți, pentru un Floresti, mai bun și mai curat! Gândind global și acționând local, vom reuși”, a fost mesajul celor de la Școala Gimnazială ,,Gheorghe Șincai”.

În Cluj-Napoca, voluntarii au acționat pentru ecologizarea zonelor Parc Est, Hoia și Făget.

Jandarmii clujeni s-au alăturat și ei cu mânuși de protecție și saci menajeri, luând parte la Ziua Curăţeniei Naţionale

Împreună cu voluntarii prezenți, jandarmii au curățat zonele verzi pentru a lăsa în urmă un spațiu mai curat și mai sănătos pentru noi toți.

„Prin participarea la această acțiune, jandarmii contribuie la protejarea mediului înconjurător și la refacerea ecosistemului, demonstrând astfel că suntem alături de comunitate nu numai prin executarea misiunilor specifice. Încurajăm cât mai mulți clujeni să se implice voluntar în astfel de activități!”, a precizat Inspectoratul de Jandarmi Judeţean “Alexandru Vaida Voevod”Cluj.

La nivelul întregii Administraţii Bazinale de Apă (ABA) Someș-Tisa au participat sâmbătă la acţiunea de igienizare peste sute de salariaţi, în judeţul Cluj acţiunea desfăşurându-se în localitățile Florești și Gherla și pe Valea Salcă, în municipiul Dej.

„Deșeurile din ape nu doar poluează. Antrenate de viituri, ele pot bloca albii, poduri și podețe, producând #inundații locale”, a anunțat ABA Someș Tisa.

Cosmin PURIȘ

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *