Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” al Academiei Române organizează joi, 30 octombrie 2025, de la ora 10, în sala de conferințe de la mansarda Academiei Române Filiala Cluj-Napoca (str. Republicii, nr. 9), conferința „Dictând în întunerec: Nicolae Iorga, conferențiar la Radio București și Radio România (1929-1940)”, anunță reprezentanții prestigioasei instituției. Conferința este susținută de către dr. Roxana Patraș, cercetătoare în cadrul Institutului de Cercetări Interdisciplinare al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Citând aceleași surse, conferința, organizată în cadrul Zilelor Academice Clujene, Ediția XXXVIII, și concepută ca eveniment de încheiere a Grantului Academiei Române FONLIT, presupune o reflecție asupra bibliografiei lui Nicolae Iorga, care însumează peste 20000 de lucrări, dintre care aproape 1000 de cărți și broșuri, arătând că „Sfaturi pe întunerec” cuprinde, imediat după „Discursurile parlamentare” editate în trei volume, cea mai consistentă colecție de conferințe publicate.
Plecând de la aceste observații bibliografice, organizatorii arată că dr. Roxana Patraș va demonstra că pentru intervalul 1936-1940, dar mai cu seamă în ultimul an al vieții „Profesorului”, se poate observa o relativă sincronie a câtorva inițiative de publicare ce converg spre impresia unui plan de editare definitivă, totalizatoare: ciclul de conferințe radiofonice (1931-1938) și discursurile parlamentare (1907-1928), prezentându-se ca piese ale unui edificiu monumental, o adevărată operă de conferențiar și de orator desăvârșit.
„Un aspect deosebit îl constituie păstrarea vocii lui Nicolae Iorga, în ipostaza sa de invitat al Radiodifuziunii Române. De altfel, pentru intervalul vizat de proiectul FONLIT (1928-1947), „Unități organice…” (1939) este unicul caz de supraviețuire a unei radio-conferințe, ceea ce conferă o importanță particulară figurii sale într-un eventual canon al radio-oratoriei. Reflecția despre postura oratorului la microfon și despre statutul acestor contribuții efemere, destinate dispersiei, în ansamblul larg al unei opere polimodale, va fi completată de o analiză a acestei înregistrări de studio cu vocea din „întunerec”, precum și a unor eșantioane de „voce” captate în alte tipuri de ambient.”, transmit aceiași reprezentanți.
T.S.
Articolul Conferința „Dictând în întunerec: Nicolae Iorga, conferențiar la Radio București și Radio România” la Cluj-Napoca apare prima dată în ziarulfaclia.ro.