Curtea de Apel Cluj, în parteneriat cu Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române-Filiala Cluj Napoca, și cu Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai, organizează joi, 20 iunie 2024, începând cu ora 9,30 simpozionul: „Justiţia şi istoria – interferenţe, influenţări şi condiţionări reciproce.”
Manifestarea se va desfășura la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Palatul Reduta, str. Memorandumului nr. 21, etaj 1, o locație semnificativă pentru istoria Transilvaniei, pentru modul în care justiția și istoria au interferat în epoca modernă transmit reprezentanții Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române-Filiala Cluj Napoca.
Citând aceleași surse, evenimentul urmărește să stimuleze în rândul judecătorilor, juriștilor, istoricilor și studenților interesul și aprecierea reciprocă față de valorile democratice universale, dar și față de valorile naționale în contextul aniversării a 200 de ani de la nașterea Eroului Național Avram Iancu.
În opinia organizatorilor, colaborarea dintre cele trei instituții „învederează nu doar deschiderea de care ele dau dovadă în prezent, dar și nevoia abordărilor inter- și transdisciplinare, precum și necesitatea unei prezențe sporite în comunitate din partea autorităților și a instituțiilor statului român, în beneficiul cetățenilor”.
În cadrul simpozionului, vor prezenta comunicări și vor avea intervenții cercetători, cadre didactice și magistrați. Vor susține comunicări și istorici din cadrul Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române-Filiala Cluj, precum: prof. univ. dr. Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române, dr. Remus Câmpeanu, dr. Gabriel Rusu.
„Manifestarea își propune să contribuie la dezvoltarea sinergiei dintre cercetare, educație și cel public, comunitar, facilitând dialogul intercultural și inter-generațional, facând parte, astfel, din acțiunile desfășurate de Curtea de Apel, Academia Română și Universitatea Babeș-Bolyai în scopul extinderii și consolidării relațiilor cu comunitatea”, anunță organizatorii.