July 22, 2024

Într-o intervenție în cadrul evenimentul „Economia Mării Negre în context geopolitic european”, desfășurat la Cosntanța, eurodeputatul Daniel Buda a subliniat importanța susținerii fermierilor și a producătorilor români de cereale, precizând că aceștia au consolidat poziția României în contextul geopolitic european. „Mesajul meu a fost clar: companiile care operează atât pe partea terestră, cât și pe partea maritimă, pot accesa fonduri europene nerambursabile substanțiale, fiind esențiale pentru dezvoltarea afacerilor și creșterea productivității. Aceste finanțări sunt vitale pentru modernizarea și extinderea capacităților logistice, permițând o gestionare mai eficientă a fluxurilor de mărfuri. Astfel, competitivitatea economică a regiunii noastre poate crește semnificativ”, a spus europarlamentarul.

El a mai menționat că există bugete importante disponibile pentru administrația publică locală și instituțiile care gestionează activitatea economică. „Parteneriatul public-privat joacă un rol crucial în dezvoltarea durabilă a economiei locale, iar aceste bugete sunt esențiale pentru susținerea acestui parteneriat.

Prin promovarea investițiilor și accesarea fondurilor adecvate, putem transforma zona portului Constanța într-un hub logistic de referință pentru întreaga regiune a Mării Negre. Acest lucru va facilita creșterea fluxurilor comerciale și va consolida poziția strategică a României în contextul geopolitic european.

Susținerea fermierilor și a producătorilor români, împreună cu promovarea oportunităților de finanțare, reprezintă pași importanți către o economie mai robustă și competitivă în actualul context geopolitic european. Este responsabilitatea noastră să continuăm aceste eforturi pentru a asigura un viitor prosper și sustenabil pentru toți actorii economici din regiune”, a transmis Daniel Buda.

Evenimentul „Economia Mării Negre în context geopolitic european” a avut loc la Constanța, fiind organizat de asociația Societatea Liberală, cu sprijinul fundației Hanns Seidel România.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *