February 29, 2024

O nouă ediție a Derby-ului de Cluj se joacă joi pe stadionul din Gruia. CFR și U se vor înfrunta în ultimul meci al acestui an, ambele echipe venind după eșecuri neașteptate în precedenta etapă din SuperLigă, în fața celor de la Sepsi, respectiv Oțelul Galați. Antrenorul Universității, Ioan Ovidiu Sabău speră să-i refacă mental pe elevii săi până la ora meciului cu rivala din oraș și să obțină un rezultat care să mențină pe U Cluj pe un loc de play-off la finalul acestui an.

Pentru jocul cu CFR, Sabău nu se va putea baza pe Nistor, suspendat, dar nici pe Bic și Oancea, accidentați.

”Încă nu ne-am revenit după meciul cu Oțelul. I-am văzut încă destul de afectați pe jucători, destul de apăsați, pentru că era un moment bun. Ne-am pus mari speranțe în jocul cu Oțelul, era foarte important să fi terminat anul în fața suporterilor cu o victorie dar să și avem continuitate în rezultate. Am început însă să ne concentrăm pe meciul de joi. Sper să arătăm bine, asta ne dorim, să avem curaj să jucăm, să obținem un rezultat bun. Dar ce vreau și îmi doresc să văd mai mult la jucători e mai mult curaj în a ține de minge, a se arăta la joc, a avea încredere în ei, să văd plăcerea de a juca fotbal. La fel, să văd că trăiesc jocul ăsta, că nu le este teamă, asta vreau să văd în primul rând la jucători, pentru că asta am și arătat de multe ori, și nu cum am jucat cu Oțelul.

Vom întâlni, clar, un adversar care în momentul de față nu arată bine pentru un adversar care și-a propus câștigarea campionatului. Vine după o serie de meciuri fără rezultate bune, este clar că vor fi foarte motivați cu noi.

Avem o variantă pentru înlocuirea lui Nistor, o să vedeți joi la meci. Îmi pare rău, este un jucător important, dar oboseala, emoțiile, stările, nervozitatea, duc de multe ori la astfel de reacții. El e primul afectat că nu poate juca, a dezamăgit și e în primul rând foarte supărat pe el, foarte nervos pe ce s-a întâmplat (cartonașul din meciul cu Oțelul, n.red), pentru că și-a dorit foarte mult să joace meciul acesta.

CFR pare favorită, dar noi am mai jucat cu echipe ce aveau prima șansă și am reușit chiar să întoarcem scorul de la 0-2. Asta înseamnă că avem caracter, că avem calitate. Am întors jocul și am câștigat 3-2 când nimeni nu mai credea asta. La fel în meciul cu FCSB, am dominat în a doua repriză, la fel acasă cu Craiova, deci suntem o echipă care dacă suntem pregătiți și cu mintea acolo, suntem o nucă tare, suntem o echipă bună”, a declarat antrenorul Universității, Ioan Ovidiu Sabău, miercuri, la conferința de presă de dinaintea meciului de joi.

Derby-ul dintre CFR Cluj și Universitatea Cluj, din etapa a 21-a-din SuperLigă, se va disputa joi de la ora 19.45, pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *