May 23, 2024

În calitate de senator de drept, ca Ierarh al Bisericii Greco-Catolice, Episcopul Iuliu Hossu a luat parte activă la viaţa politică a României interbelice, îmbrăţişând probleme vitale ale mersului înainte al României, fără a fi înregimentat în vreun partid politic şi fără a manifesta făţişe simpatii politice.

Dimpotrivă, a condamnat demagogia politică şi învrăjbirea dintre militanţii diverselor partide politice, care aduceau atingere solidarităţii naţionale. Stau mărturie, în acest sens, pastorala din 1922, în care îndemna clerul să se ridice peste luptele de partid dăunătoare binelui obştesc, reiterând acelaşi îndemn şi-n pastoralele din 10 mai 1931, respectiv din 13 martie 1938.

Pe scurt, trei au fost direcţiile de acţiune ale activităţii parlamentare a Vestitorului Unirii din 1918: apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti – inclusiv cele ale Bisericii Greco-Catolice -, apărarea libertăţii şi integrităţii teritoriale a României, consolidarea unităţii naţionale în jurul factorilor constituţionali din timpul său. Dintre acestea, un loc aparte (şi surprinzător din perspectiva contribuţiei greco-catolicilor la idealul naţional) l-a avut adevărata luptă dusă pentru apărarea drepturilor Bisericii Române Unită cu Roma – supusă, mai ales în primul deceniu interbelic, unor provocări extrem de neplăcute şi cu totul nebănuite la 1 Decembrie 1918.

Astfel, în şedinţele Senatului din 7-9 iulie 1924 a cerut să nu fie etatizate şcolile confesionale româneşti din Transilvania, ci, dimpotrivă, ţinându-se cont de marele lor aport la păstrarea identităţii naţionale, să fie sprijinite economic de către stat, educaţia urmând a fi asigurată prin învăţătorii confesionali, iar religia predată de către preoţi. Cu toate pledoariile sale şi ale altor senatori şi deputaţi, şcolile confesionale elementare au fost complet suprimate, devenind de stat. Bisericii i s-a acordat numai dreptul de a catehiza prin preoţii locali şi de a inspecta învăţământul catehetic prin protopopi. Au mai rămas cu statut confesional, sub egida Bisericii, doar câteva şcoli secundare, îndeosebi Şcoli Normale de învăţători, la Blaj, Gherla, Beiuş, Oradea, Braşov.

Vii discuţii s-au purtat în Parlamentul României, în decembrie 1926, cu privire la proiectul Legii Cultelor, care, în forma lui iniţială, nega dreptul la existenţă a parohiilor ce numărau sub 200 de familii în sate ori oraşe. Episcopul Iuliu Hossu a arătat convingător că credincioşii din astfel de localităţi, lipsiţi de păstor din motive bugetare, sunt ameninţaţi să se rupă de conştiinţa unităţii spirituale româneşti. Despre intervenţia marelui Ierarh, presa centrală a scris într-un mod elogios, inclusiv „Îndreptarea”, ziarul oficial al guvernului: „I.P.S. Sa Iuliu Hossu, Episcopul de Gherla, a vorbit frumos, cu tact, cu eleganţă, într-o aleasă limbă literară, impresionând Senatul mai ales prin talentul său oratoric, decât prin adeziunea ce membrii maturului Corp au dat-o tezei sale. P.S. Sa Episcopul Iuliu Hossu a dovedit încă o dată pasiunea sa caldă şi vibrantă pentru românism şi pentru Biserică, pentru viaţa spirituală a Neamului nostru, care se împleteşte armonic cu aspiraţia naţională” (Curierul Creştin, Gherla, nr. 1/1927).

În februarie 1928 sunt reluate, la stăruinţele Mitropoliţilor Nicolae Bălan al Ardealului şi Pimen al Moldovei, dezbaterile cu privire la proiectul Legii Cultelor, care lovea direct în existenţa Bisericii Greco-Catolice. Împotriva acestui proiect au luat poziţie numeroşi publicişti, printre care Pamfil Şeicaru şi Tiberiu Vornici, dar şi istorici şi oameni de cultură. Iată punctul de vedere al senatorului Nicolae Iorga, raportor la Legea Cultelor: „Biserica Unită este îndrituită să rămână în mijlocul poporului românesc. Ea este îndrituită, orice părere ar avea tânărul şi aprinsul cleric care se găseşte în fruntea Arhidiecezei Ortodoxe din Ardeal (…). Este o fericire pentru noi – în afară de tot ce a dat glorioasa Biserică de la Blaj – şi gloria aceasta nu i-o poate lua nicio pasiune, nicio nedreptate, ci este un motiv pentru care această Biserică are dreptul să se aşeze dârză în faţa dreptului său şi să nu-l dea nimănui. Avem nevoie de legături cu Apusul. Ele folosesc mai mult decât legăturile unei prese câştigate sau legăturile unor călătorii scump plătite sau legăturile unor discursuri şi banchete, legături care prin Biserica Unită se stabilesc între noi şi între popoarele al căror sânge este sângele nostru”. Au luat cuvântul şi ceilalţi episcopi greco-catolici, senatori de drept. În cuvântul său, Mitropolitul Vasile Suciu a spus, între altele: „Numai Unirea ne-a dat putinţa să vedem realizându-se visul nostru naţional (…). Legea română a fost legea noastră strămoşească până în veacul al IX-lea, aşa cum dovedesc toţi istoricii români, inclusiv cei ortodocşi. Uniţii s-au întors la matca lor firească a credinţei strămoşeşti. Biserica Unită a luptat pentru viaţa românească liberă, cultura naţională proprie, alfabet latin”. Episcopul de Oradea, Traian Frenţiu, a spus în această problemă: „Limba liturgică românească introdusă de Biserica Unită contra poruncii exprese a Patriarhului Dositheiu al Ierusalimului către Mitropolitul Atanasie să nu slujească numai greceşte şi slavoneşte (…) a fost un factor de primă importanţă în ridicarea culturală a Neamului nostru, legătura cu civilizaţia apuseană, iar Blajul centrul românismului în Revoluţia din 1848 şi cuib de valahi (…)” (Unirea Poporului, Blaj, nr. 16/1928).

În şedinţa Senatului din 22 martie 1928, Episcopul Iuliu Hossu, venind din nou în apărarea Bisericii sale, amintea cum, în Eparhia de Gherla, în cele 750 de parohii şi filii, răspândite în 9 judeţe ale ţării, trăiau peste 600.000 de credincioşi greco-catolici şi numai circa 50.000 de ortodocşi. „Pentru ce s-a încercat să se facă dezbinare…?” A fost mereu întrerupt de Mitropolitul Bălan, susţinut de Mitropolitul Pimen, insinuând că românii s-au unit cu Roma din motive economice, nu din convingeri creştine, şi că apoi ar fi secondat politica Habsburgilor. Episcopul Iuliu Hossu şi-a păstrat tot timpul calmul şi a răspuns demn şi corect acestor atacuri, demonstrând că românii greco-catolici au urmărit numai realizarea idealului naţional, iar la Alba Iulia, în realizarea acestui ideal, s-a îmbrăţişat cu Episcopul Miron Cristea. În încheiere, Episcopul a spus: „Nu voi face istoricul Bisericii Greco-Catolice, din care mă simt mândru că fac parte, pentru că Biserica Română Unită cu Roma are recunoştinţa veşnică a Neamului său. Ea a fost factor de redeşteptare naţională şi a contribuit enorm la deşteptarea conştiinţei noastre istorice de latini (…). Neamul nostru trebuie să rămână şi pe mai departe unit, pentru că aceasta va face tăria lui şi în viitor, precum a făcut tăria lui în trecut, de-a lungul veacurilor. Aşa vom face faţă duşmanilor care vor să ne îngenuncheze” (Cuvântarea P.S. Sale Episcop Dr. Iuliu Hossu ţinută în şedinţa Senatului la 22 martie 1928).

Alexandru Pintelei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *