July 22, 2024

Realizând o radiografie a tradițiilor imperialiste ale diferitelor popoare (considerate Mari Puteri) și a procesului de tranziție către formula statului-națiune și, mai târziu, spre cea a organizării interguvernamentale / federaliste a Uniunii Europene, apelând la metoda istorico-cronologică, la cea comparativă și chiar la analize de factură lingvistică și tematică (a se vedea, spre pildă, exemplul expresiilor „Constituție nouă, „România Mare și Nouă” și al temei viitorului de aur al românilor în România Mare”) sau la vasta experiență proprie, universitarul clujean Vasile Pușcaș, negociatorul-șef la momentul aderării noastre la Uniunea Europeană, discută în recentul volum, intitulat „România și lumea în schimbare” (ed. Școala Ardeleană, 2023, sub egida Fundației Transilvania Leaders), evoluția în timp a conceptului de diplomație, un concept în continuă transformare și adaptare la schimbările din „structura, normele și sensurile sistemului internațional”, evoluția structurii personalului corpului diplomatic, a limbajului și atitudinii diplomaților, precum și etapele istorice și personalitățile de care se leagă transformările accepțiunii termenilor de diplomație și putere culminând, în cele două cazuri, cu varianta astăzi cunoscută a raporturilor bilaterale și multilaterale dintre state – sau, mai recent, cu așa-numita diplomație corporatistă – respectiv cu ideea că informația (și nu strict resursele materiale) înseamnă putere.   

Profesorul punctează, în repetate rânduri, faptul că noțiunea de diplomație și cea de negociere (permanentă) (și, subînțeles, cea legată de teoria jocurilor) se asociază frecvent, astfel că diplomația este astăzi, conform lui Adam Watson, „un instrument al relațiilor / societății internaționale prin care actorii sistemului internațional realizează un civilizat proces de dialog, de schimburi continue de idei și bunuri, căutând să găsească soluții mutual acceptabile la disputele și conflictele de interes.”

Recunoscând realitatea istorică a interferențelor dintre vechile și noile practici diplomatice care au persistat, surprinzător, și după momentul Păcii din Vestfalia și chiar în perioada interbelică, profesorul Vasile Pușcaș evidențiază conceptul de negociere ca o măsură a modernității diplomatice. Prin stilul în care este conceput, volumul de față se poate constitui într-o carte manual din sfera relațiilor internaționale și a studiilor europene.

Nu voi intra în detaliile istorice, geopolitice surprinse de către autor cu erudiție, acuratețe, meticulozitate și deschidere perspectivală spre domenii multiple, ci, mai degrabă, aș puncta un lucru esențial asupra căruia acesta ne atrage, subtil dar convingător totodată, atenția, de-a lungul celor 315 pagini. Concret, mă refer la cumulul de principii și concepte – cheie (puse în lumină de momente de referință din istoria internațională) fără de care niciun factor de decizie nu poate acționa în deplină cunoștință de cauză în practicarea politicii externe, fără de care niciun analist care se respectă nu poate înțelege și interpreta holistic, contextualizat cursivitatea evenimentelor istorice cu efect pe termen mediu și chiar îndelungat.

Astfel, vorbim despre (construcția) echilibrul(ui) de putere, efectele politicii interne asupra celei externe, propagarea la scară regională și chiar internațională a consecințelor unor acțiuni domestice, interacțiunea dintre actori statali și non-statali, impactul idiosincraziilor personale ale liderilor asupra deciziilor politice, caracteristicile (culturale) ale stilurilor naționale de negociere, securitate colectivă, valori universale „veșnice”, Mari Puteri, interdependențe globale, leadership politic, modernizare, sincronism, integrare politică și economico-socială, identitate națională, integrare națională, consolidare națională, unitate națională, armonizarea intereselor, criză continuă, diplomație culturală, integrare paneuropeană, „calea de viață europeană” (această sintagmă regăsindu-se și în titlul unui alt volum al autorului, apărut în anul 2017, de asemenea la editura Școala Ardeleană).

România, în expunerea profesorului Vasile Pușcaș, se dovedește un caz viu, plin de efervescența schimbării, în care multe dintre principiile și conceptele anterior enunțate au putut fi urmărite și analizate.

Interludiul despre diplomația culturală este un moment necesar și binevenit în demersul analitic al autorului, care, astfel, pune tot mai nuanțat în balanță termenii de hard power și soft power, avansând discuția în sensul ramificării percepției asupra domeniului culturii în practica politicii externe și subliniind importanța background-ului cultural al diplomaților (inclusiv români) și a diferitelor forme de instituționalizare a raporturilor culturale bilaterale (institute, centre culturale) de-a lungul istoriei pentru consolidarea relațiilor de ansamblu dintre state. În cazul României, deși parcursul (în perioada postcomunistă) diplomației culturale nu a fost unul ușor sau lipsit de deficiențe, s-au putut observa o serie de bune practici care s-au încercat a fi implementate de către reprezentanții corpului diplomatic reînnoit.

În continuarea primei părți, intitulate Studii, seria de Analize pe care profesorul clujean o propune continuă vocația acestuia de a rămâne mereu ancorat în actualitate (a se vedea, de exemplu, studiul dedicat avansului tehnologic impresionant impactând puterea unui stat), cu o privire spre lecțiile istoriei asupra cărora atrage atenția, recomandând ca „liderii politici, statele, organizațiile regionale și globale, corporațiile, alte asocieri nonguvernamentale etc. să-și facă ordine în gândire pentru a da o șansă societății contemporane să evolueze plenar”.

Sursele bibliografice la care se face apel se înscriu în aceeași notă a comprehensiunii abordării, prin urmare descoperim nume de teoreticieni și analiști consacrați din sfera relațiilor internaționale, documente oficiale dar și o serie de publicații periodice (românești), inclusiv de sorginte culturală, ilustrative pentru dezbaterile deschise.

O carte care deschide perspective, adâncește înțelesuri și invită la reflecție, „România și lumea în schimbare” este, așadar, un titlu care vine să reamintească bazele pe care trebuie clădită o societate pe deplin funcțională, atât în plan intern cât și în cel al politicii externe, într-un prezent marcat de crize multiple, adesea generatoare de confuzii, printre care se numără și frecvent invocata criză a valorilor.

Iulia GHIDIU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *