February 22, 2024

PSD Cluj continuă campania de alegeri interne la nivelul organizațiilor. În cadrul acestui proces, astăzi, femeile social democrate clujene își vor alege noile structuri de conducere pentru următorii patru ani. Pentru postul de președinte la Organizația de Femei a PSD (OFSD) Cluj va intra în cursă avocata Laura Pop Chiorean, care deține și mandat de consilier județean.

Laura Pop Chiorean este membră a PSD de mai bine de 20 de ani timp în care a deținut diverse funcții de conducere la nivelul organizației județene. Printre acestea se numără funcția de președinte la nivelul Organizației de Femei a PSD Cluj între anii 2015 și 2019. De asemenea, din 2020 a fost mandatată de îndeplinească la nivel interimar atribuțiile de președinte la OFSD Cluj.

„Într-o societate în care traseismul politic a devenit aproape o normalitate și în ciuda tuturor frământărilor politice din cadrul PSD Cluj, cred că am reușit să rămân împreună cu echipa OFSD Cluj un factor de stabilitate și de echilibru, dovedind că principiile social democrate – solidaritate, echitate, justiție socială reprezintă un crez, iar loialitatea față de principiile asumate poate reprezenta o virtute”, a declarat pentru Făclia Laura Pop Chiorean.

Ea spune că va acționa pentru asigurarea egalității de șanse și pentru îndepărtarea barierelor structurale care împiedică realizarea acestui ideal.

„Trăim într-o epocă în care lupta pentru egalitatea de șanse nu este doar o chestiune de corectitudine, ci și o necesitate pentru dezvoltarea durabilă a societății noastre. Egalitatea de șansă înseamnă ca fiecare individ, indiferent de gen, origine, statut social, are acces egal la oportunități și la resursele necesare pentru a-și atinge potențialul. Paritatea de gen, un pilon central al egalității de șanse, este un indicator al maturității unei societăți democratice. Într-o lume echilibrată, vocea femeilor trebuie nu doar să fie auzită ci și valorizată, la fel de mult ca și cea a bărbaților, în toate aspectele vieții publice și private”, a spus Laura Pop Chiorean.

Noul președinte al OFSD Cluj este de profesie avocat, mediator și practician în insolvență. Laura Pop Chiorean a deținut funcția de subsecretar de stat pentru afaceri europene și funcția de secretar general la Ministerul Afacerilor Externe.

Campania de alegeri la nivelul PSD Cluj va continua și la celelalte structuri. Deocamdată nu s-a fixat termenul de alegeri pentru organizația județeană.

Postul de președinte al organizației a rămas vacant după ce, în iunie 2016, în contextul rezultatelor slabe de la alegerile locale, Remus Lăpuşan şi-a înaintat demisia din fruntea PSD Cluj. De atunci, conducerea organizaţiei a fost asigurată la nivel interimar de mai multe persoane. În prezent, funcția de președinte interimar al PSD Cluj este deținută de senatorul Vasile Dîncu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *