February 29, 2024

După nopțile cu temperaturi sub zero grade Celsius, luciul apei din lacul Chios din centrul municipiului Cluj-Napoca s-a transformat în patinoar.

Astfel, zona a devenit în aceste zile loc de distracție pentru numeroși clujeni.

Aventura poate fi riscantă pentru că gheața nu părea a fi foarte groasă, mai ales că vineri a plouat iar temperaturile au fost de peste 5 grade. În cazul în care se sparge gheața și cineva ajunge în apa rece poate fi chiar fatal.

Cu toate acestea, numeroși tineri dar și adulți au ales în aceste zile să profite de patinoarul gratuit oferit de natură și să se distreze pe lacul din centrul orașului. „Este minunat, gheața este excelentă iar patinele alunecă perfect. Nu se compară cu niciun patinoar artificial. Aici e o suprafața mare de gheață și poți să te miști cum dorești”, a spus o tânără care patina duminică pe lac.

Primarul Emil Boc a anunț anul trecut că are în plan să amenajeze un patinoar natural la lacul Chios. „Eu nu am abandonat ideea pe care o consider ușor de făcut. Mai trebuie doar punerea de acord cu Comisia de Monumente Istorice. În Parcul Central, pe Lacul Chios a fost tradițional patinoar în Cluj-Napoca. Acum cei care spun că nu va avea aspect estetic că coolerele acelea pentru gheață ar strica design-ul ansamblului istoric din Parcul Central, dar dacă judecăm deschis, rațional cred că cu tehnologia de astăzi, cu știința pe care o avem și cu modalitățile de camuflare nu cred că nu putem găsi o soluție să nu se facă. Eu nu sunt adeptul formulei „nu se poate”, eu sunt adeptul formulei „se poate în aceste condiții”, a spus anul trecut primarul.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *