April 19, 2026

 

La Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj și-au început activitatea două noi facilități medicale, după un amplu proces de reamenajare și dotare cu aparatură modernă: Blocul operator și compartimentul ATI din incinta Secției Clinice ORL și Laboratorul de microbiologie, structură unică în sistemul public din această parte a țării. Investiția – care are o valoare de aproximativ 7 milioane de euro – a durat aproape doi ani și s-a derulat ca parte a proiectului PNRR. Scopul acesteia constă în îmbunătățirea capacității spitalului de prevenire și reducere a riscului de infecții nosocomiale

Facilitățile inaugurate astăzi au costat aproximativ 1,5 milioane euro. Anual, în secția ORL, cu un bloc operator care cuprinde 4 săli de operație, se efectuează aproximativ 1500 de intervenții chirurgicale, un număr semnificativ dintre pacienți fiind copii. Investiția în Laboratoarul de microbiologie va contribui la prevenirea, controlul, diagnosticul și supravegherea bolilor transmisibile, la controlul și supravegherea infecțiilor asociate actului medical și la o mai bună supraveghere a rezistenței la antimicrobiene.

„Proiectul vizează îmbunătățirea capacității și capabilității spitalului de prevenire și reducere a riscului de infecții asociate actului medical și răspunde unei nevoi critice pentru sistemul sanitar. În cadrul acestui proiect la SCJU Cluj au fost recompartimentate, renovate sau reamenajate mai multe facilități foarte importante ale spitalului, respectiv: Secția Clinică ATI I, Blocul Operator și Compartimentul ATI Ortopedie, Blocul Operator și Compartimentul ATI din Clădirea Medicală II, Secția Medicină Internă I, Laboratorul de Analize Medicale și Laboratorul de microbiologie. În facilitățile reamenajate au fost instalate 11 centrale moderne de tratare a aerului complet echipate, 17 tablouri electrice de tipul IT Medical și 62 de rampe medicale” a declarat Prof. Univ. Dr. Claudia Gherman, managerul SCJU Cluj.

Articolul Două noi facilități medicale la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *