April 21, 2024

Timpul frumos din ultimele zile i–a scos la lucru pe gospodarii gherleni. Chiar dacă nu am avut parte de o iarnă grea, urmările anotimpului friguros se văd la tot pasul, pe străzi, în parcuri și în curțile oamenilor. Deci, este de lucru peste tot, numai să te apuci de treabă. Primăria municipiului Gherla a întocmit un program riguros cu privire la acțiunile edilitar-gospodărești ce trebuie efectuate în perioada următoare.

În prima etapă cei care conduc destinele orașului s-au apucat cu pregătirea spațiilor de joacă din parcurile și cartierele urbei. Prin grija personalului muncitor de la SC ”ADP” – fosta RADP – zilele trecute au fost puse la punct terenurile de joacă pentru copii din parcul mare și din cele trei cartiere de locuințe ale municipiului. Printre altele, au fost revopsite și reîmprospătate toate jocurile și dotările din incintă. Ca și premieră, la intrarea în aceste locații a fost afișat regulamentul de funcționare a tuturor aparatelor, evitând astfel eventualele accidente. Este atrasă atenția celor care folosesc aparatele și a părinților să mențină ordinea și curățenia pe raza locațiilor respective. În unele zone au fost amenajate și mese speciale pentru jocul de șah. Deci nu numai copiilor le poartă de grijă edilii gherleni, ci pensionarilor. În parcul mare și în părculețul de pe strada Clujului sunt puse la dispoziția doritorilor și aparate de fitness, care, mai ales vara, sunt exploatate la maximum de cei care doresc să-și practice exercițiile fizice. Anul trecut au fost modernizate și aleile de acces spre aceste terenuri destinate copiilor, creând astfel condiții bune de deplasare la locurile respective. La fel, este asigurat iluminatul public, iar în unele locuri au fost amenajate și bănci. Aceste dotări vor fi extinse și în cursul acestui an.

Lista de investiții pusă la dispoziția noastră de Primăria Municipiului Gherla prevede pe 2024 pentru amenajare locuri de joacă pentru copii – echipamente suma de 150 000 lei, bani asigurați din bugetul local. Așadar, cei mici din localitate vor avea parte și în acest an de noi amenajări, spre bucuria lor și al părinților, preocupări gospodărești ce vor continua în lunile următoare.

Szekely Csaba

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *