Chemat să primească în suflet viața divină, omul a primit în acest scop de la Dumnezeu un dar cu totul deosebit: „Pâinea cea vie coborâtă din cer” (In 6,51). Cel ce se hrănește cu această pâine, primește în suflet însăși viața Sfintei Treimi, devenind una cu Ea în comuniune de iubire.
Bine-cunoscuta afirmație: „Omul este ceea ce mănâncă”, este o expresie care se potrivește bine cu ceea ce se întâmplă când un creștin pune Euharistia pe primul loc în viața sa. Datorită Euharistiei, creștinul este cu adevărat ceea ce mănâncă. Sfântul Leon cel Mare scria: „Participarea noastră la Trupul și Sângele lui Hristos nu tinde spre altceva decât spre a ne face să devenim ceea ce mâncăm”. Cum se produce această transformare?
Sfântul Augustin ne învață că, cel ce se apropie ca să-L primească pe Isus în Euharistie, acela ar trebui să fie conștient de faptul că nu trupul uman îl asimilează pe Isus Euharistie, ci Isus îl asimilează pe el. Astfel, Isus ne transformă în El Însuși. Dacă pâinea normală este considerată doar ca fiind cauză de viață, întrucât susține viața deja prezentă în trupul nostru, Pâinea vieții este Ea însăși vie și prin Ea trăiesc cu adevărat cei care o primesc. De aceea, în vreme ce pâinea trupească se transformă în cel care o mănâncă, aici se întâmplă contrariul: Pâinea vieții îl pune în mișcare pe cel care o mănâncă, îl asimilează și îl transformă în sine. Această transformare face ca sentimentele și dorințele creștinului să se identifice cu sentimentele și dorințele lui Hristos, cu însăși modul Său de a gândi (cf. Fil 2,5).
Sfântul Ciril din Ierusalim spune: „Sub specia pâinii ți se dă Trupul, iar sub cea a vinului, Sângele, pentru ca, părtaș fiind la Trupul și Sângele lui Hristos, să devii un trup și un sânge cu El”. Împărtășindu-ne, devenim un singur spirit cu Isus, și acest „singur spirit” este Spiritul Sfânt. În sacrament se repetă, de fiecare dată, cele petrecute o singură dată în istorie. Spiritul Sfânt Îl dăruiește lumii pe Hristos, căci Maria a zămislit de la Spiritul Sfânt (cf. Lc 1,35). În clipa morții, Hristos este Acela care Îl dăruiește lumii pe Spiritul Sfânt, căci murind, Isus și-a dat Spiritul (cf. Mc 15,37). La fel, în Euharistie, prin consacrare, Spiritul Sfânt ni-L dă pe Hristos în momentul Epiclezei, iar prin împărtășanie, Hristos ni-L dă pe Spiritul Sfânt, realitate explicitată de cuvintele preotului care se roagă înainte de împărtășanie, zicând: „Învrednicește-ne să ne împărtășim cu Sfintele Tale Taine…, spre împărtășirea cu Sfântul Spirit…”.
Apostolul Neamurilor spune: „Nu vă îmbătați cu vin, ci umpleți-vă de Spiritul” (Ef 5,18). Cel care se îmbată cu vin, se clatină și e nesigur, dar cel care se îmbată cu Spiritul, se unește cu Hristos. Efectul beției este întotdeauna de a-l scoate pe om din sine, din limitele sale înguste. Dar, în vreme ce, în beția materială – băutură sau drog –, omul iese din sine pentru a trăi sub propriul său nivel rațional, devenind asemenea animalelor, în beția spirituală iese din sine pentru a trăi deasupra propriei rațiuni, în orizontul lui Dumnezeu. Astfel, orice împărtășanie ar trebui să fie ca un extaz, adică creștinul să iasă din sine însuși pentru a trăi în Hristos, lucru pe care Sfântul Pavel îl arată cu propria viață când spune: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Gal 2,20).
Am spus mai sus că, prin împărtășanie, suntem asimilați în Hristos și că Îl primim pe Spiritul Sfânt. Însă, Euharistia mai produce în noi și comuniunea cu aproapele. Ea este, de fapt, semnul unității – prin care se înfăptuiește și împărtășirea orizontală – cu frații noștri. Sfântul Pavel spunea: „Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtășirea cu Trupul lui Hristos? Fiindcă este o singură pâine, un trup suntem și noi, cei mulți, care ne împărtășim din aceeași pâine” (1Cor 10,16-17). În acest fragment cuvântul trup apare de două ori: prima dată, el desemnează trupul real al lui Hristos, iar a doua oară, trupul Său mistic, Biserica. Noi suntem trupul Său, și astfel, prin milostivirea Sa, suntem ceea ce primim. Dacă așa stau lucrurile, noi nu mai avem voie să rămânem dezinteresați de fratele nostru, atunci când ne apropiem de Euharistie, căci dacă îl resping pe el, Îl resping pe Hristos. Să fim, așadar, conștienți că, prin împărtășanie, Isus ne leagă pe unii de alții cu legătura dragostei care izvorăște din această minunată Taină a Iubirii, care este Euharistia.
Concluzionând, putem spune că este important să conștientizăm că, de fiecare dată când ne împărtășim, sufletul și inima noastră devin templu al Sfintei Treimi și, venind în noi Dumnezeu, vine și tot raiul. În fața acestui minunat dar al lui Dumnezeu, bucuria ar trebui să inunde inimile noastre și, cu o dragoste mereu crescândă, să nu încetăm a ne apropia – cu frică, cu cutremur, dar mai ales cu iubire – de misterul credinței care este Euharistia, cea în care se ascunde întreaga comoară spirituală a Bisericii. Sfântul Francisc din Assisi ne îndeamnă să „nu ne apropiem de împărtășanie decât cufundați în umilință, căință și iubire. Omenirea să tresalte, universul întreg să se cutremure și cerul să se bucure când, pe altar, în mâinile preotului, se află Hristos, Fiul Dumnezeului Celui viu. Priviți, fraților, umilința lui Dumnezeu, deschideți-vă inimile în fața Lui; smeriți-vă, ca El să vă înalțe!”.
Pr. Anton CRIȘAN
