
Un exemplu de responsabilitate civică este veteranul de război Iosif Rus, din Gherla, care a împlinit în această toamnă 109 ani, fiind cel mai în vârstă alegător din județul Cluj.
Iosif Rus nu s-a putut deplasa de această dată la secția de votare pentru a-și exercita dreptul de vot, însă pentru a-și exprima opțiunea electorală a solicitat urna mobilă. Reprezentanții secției de votare la acre este arondat veteranul de război au dat curs solicitării și duminică, în jurul amiezii, s-au prezentat cu urna la domiciliul lui Iosif Rus. După ce a primit buletinul de vot, veteranul de război a aplicat ștampila pe candidatul pe care a considerat că va conduce cel mai bine destinele acestei țări.
Iosif Rus a declarat că speră ca votul pe care l-a dat duminică să aducă în fruntea țării o persoană care să poată contribui la restabilirea ordinii în această parte a Europei, ținând cont că România are graniță cu această țară supusă invaziei. Veteranu spune că a participat după 1990 la toate alegerile care au avut loc în România după 1989.
Iosif Rus a participat pe frontul de răsărit din cel de Al Doilea Război Mondial. De profesie învățător, în anul 1940 a absolvit și Școala de ofițeri rezervă, luptând pe front între anii 1942-1943, în armată având funcția de comandant pluton.
A fost decorat cu Ordinul Steaua României cu spade și panglică de virtute militară, clasa a V-a. Revenind pe meleagurile natale, peste 40 de ani a funcționat în cadrul Clubului copiilor Gherla, unde a condus cu mare succes orchestra semisimfonică a instituției , îndrumând și coordonând instruirea muzicală la sute (dacă nu mii!) de copii, mulți dintre ei ajungând dascăli sau alți intelectuali. Cu orchestra clubului a efectuat turnee în toată țara, susținând concerte de mare suc ces, recunoscute cu diplome și alte premii. La vârsta de 90 de ani mai cânta în corul mixt ”Corala Magna” a Casei Municipale de Cultură Gherla.
Cosmin PURIȘ