May 18, 2024

Spirit aventuros și întreprinzător, Liviu Stănescu a călătorit de-a lungul și de-a latul Pământului străbătând peste 100 de țări. În 1992 a deschis primul restaurant indian din România, iar în 1995 primul club de rock live din țară. În final, pasiunea pentru a hoinării prin lume a câștigat în fața tuturor altor îndeletniciri care l-au propulsat în vârf în viața profesională. Străbătând Pământul a fost, printre altele, la Ushuaia, Cape Town, Cabo da Roca, Tonga, Insula Paștelui, Insulele Galapagos și la Polul Sud. În călătoriile lui, a trăit marele cutremur din Nepal, de 8,1 grade pe scara Richter, pe cel din India, de doar 7,4 grade, și prima zi a războiului civil din Kenia. S‑a îmbolnăvit de febră tifoidă în Iran și doar șansa l‑a ajutat să scape teafăr. Toate aceste aventuri l-au inspirat să facă fotografie și să scrie, iar textele și fotografiile adunate le-a pus într-o carte, „Am fost la capătul lumii”, pe care o va lansa joi, 9 mai, ora 18:00 la Cluj, la librăria Humanitas (str Universității 4).

„Anii m-au ținut de fapt captiv în cea mai minunată vârsta a omului”

Reporter: Cum era Liviu Stănescu la 18 ani? Cum este Liviu Stănescu azi?

Liviu Stănescu: La 18 ani eram un tip cu vânt de libertate în plete, iar acum sunt tot la 18 ani un tip cu vânt de libertate în plete! Anii ce-au trecut m-au ținut de fapt captiv în cea mai minunată vârsta a omului! Și mă bucur de fiecare zi care mă aduce în aceeași zi!

Reporter: Ce-ți evocă piesa „Stairway to heaven”? Ce-ți amintește?

Liviu Stănescu: Este un cântec de drum care mă însoțește pe toate cărările lumii! La un moment dat, Robert Plant spune ceva de genul, că sunt mereu două drumuri pe care poți merge și oricând îl poți schimba pe unul cu altul. Și asta fac, ca într-un joc de șotron din vremea copilăriei, sar dintr-un drum într-altul și apoi într-altul si tot așa, până când le voi isprăvi pe toate. Adică Niciodată!

Reporter: Cum ai reușit să aduni gândurile „zburate” într-o carte?

Liviu Stănescu: Mai degrabă, ele m-au adunat pe mine, în serile lungi de la multele capete de lume care mi-au deschis porțile. Apoi, m-au rugat să le rânduiesc cum doreau. După care Editura Humanitas m-a întrebat într-o bună, foarte bună zi, dacă aș fi de acord să le adune într-un volum. Am zis ”da” și așa s-a născut cartea ”Am fost la capătul lumii”.

Reporter: De ce este mai tentant să urci decât să cobori – „Am ales să urc”?

Liviu Stănescu: Pentru că soarele este tot timpul acolo – sus! Iar dacă sunt nori pe cer, știu că în spatele lor stă ascuns un soare morocănos sau fără chef. Din acest motiv, de fiecare dată, în zilele gri, iau mătura și nu mă las până nu dau jos toți norii de pe cer. Este jocul meu cu soarele. El așteaptă să-l găsesc și eu aștept să-i întâlnesc zâmbetul. Apoi ne luăm de mână și zburăm spre alte zări. El să le strălucească, eu să le descopăr!

D-zeu este cel mai de nădejde coechipier

Reporter: Exersezi întâlnirea cu Dumnezeu la lacul Ogii din Mongolia, la schi la Passo Sella din Italia sau la Sofia. Cât ești de pregătit să-l întâlnești în realitate?

Liviu Stănescu: Foarte! Știu că este un tip cu umor și sigur va face o glumă când mă va vedea. Și eu așijderea! Ne știm de atâta vreme, am colindat pământul în lung și-n lat, am împărțit nimicuri în aceeași măsura în care am trăit minuni și ne-am împărtășit unul altuia. Ne cunoaștem deopotrivă și pot spune că este cel mai de nădejde coechipier. Niciodată nu m-a lăsat la greu, deși are atâta și atâta treabă!

Reporter: În călătoriile tale ai descoperit lumea. Dar trecând prin diferite situații ai ajuns să te cunoști mai bine și pe tine. Care sunt cele mai recente descoperiri legate de persoana ta ?

Liviu Stănescu: Walt Whitman spune la un moment dat în poemul ”Cântec despre mine însumi” ceva de genul ”Mă contrazic cumva pe mine însumi?/ Foarte bine, atunci, mă contrazic./ Sunt vast, cuprind mulțimi în mine.” Mă regăsesc în versurile sale. Sunt o adunătură de mulți de mine, sunt un talmeș-balmeș, sunt ceea ce sunt și pot spune cu mâna pe inimă că habar nu am cine sunt! Dar mă caut când mă pierd, mă caut când mă găsesc și știu că undeva, cândva, mă voi întâlni cu mine însumi!

Reporter: Citându-te, moartea lucrează ziua, iar noaptea se dăruiește numai ție. Ce întâmplări din călătoriile tale te-au adus aproape nas în nas cu moartea?

Liviu Stănescu: Ha! Mai degrabă prietenul meu bun Dumnezeu ar fi mai în măsură să îți povestească de câte ori m-a scos la liman din întâmplările în care fără voie sau cu puțină voie am intrat! Spre exemplu, nu am lipsit la întâlnirea cu marele cutremur din Nepal care a măsurat 8,1 grade pe scara Richter. Am valsat împreuna niște minute fără sfârșit. Am fost acolo când a început războiul civil din Kenia. Sinistra muzica a morții făcută de gloanțe am auzit-o ca un strigăt de neputință. O febra tifoidă m-a luat de mână în Iran ca să mi-l arate mai de aproape pe Dumnezeu. Doar că noi doi ne cunoșteam, așa că, deși temperatura corpului meu dansa pe acorduri de peste 41 de grade, prietenul meu m-a trimis să săvârșesc treaba încredințată la naștere. Mai am grozăvii trăite, dar mai bine mă opresc aici!

Reporter: Care sunt cele mai memorabile întâlniri cu „Minunea ta”, marea? Unde s-au produs?

Liviu Stănescu: Cu siguranța cea mai memorabilă întâlnire cu marea mea dragoste Marea, s-a săvârșit pe… un fund de fostă mare! Eram în Bolivia la Salar du Uyuni și aveam de gând să merg pe un nedrum către Chile. Știam că am în față trei zile de hălăduit prin pustiul Atacama, dar și printre vulcani care mai somnoroși, care mai vivace. Mai știam că am nevoie și de un dram de noroc, pentru că nu exista un drum marcat, așa ca l-am întrebat pe prietenul meu dacă vine cu mine. Mi-a răspuns ca El este tot timpul cu mine și ca sa îmi arate dragostea Sa mi-a dat o ploaie strașnică cu o noapte înainte sa înceapă marea aventura. Și uite așa, fundul de mare s-a umplut cu apă și am traversat cu mașina, o zi întreaga, o fostă mare care devenise din nou mare doar pentru mine! Pe coperta doi a cărții este o fotografie cu mașina ”plutind” pe o mare fără țărmuri.

Reporter: Ce speranțe ți-a dat Capul Bunei Speranțe?

Liviu Stănescu: Speranța că nu acolo este Capătul Lumii pe care îl tot caut eu! Ba mai mult, mi-a șoptit s-o iau înapoi, să plec spre nord. I-am zâmbit, mi-a făcut cu ochiul și i-am ascultat sfatul.

Reporter: Cât de stăpân te-ai simțit în Buricul Pământului (Insula Paștelui)?

Liviu Stănescu: Mai degrabă m-am simțit mic în neînțelesul faptelor petrecute cândva pe acea insulă.

Reporter: Cum te-a cucerit Antarctica?

Liviu Stănescu: S-a îndrăgostit de mine și eu de ea și așa s-a născut povestea de iubire dintre noi. Iată un mic fragment din carte: “M-a întrebat dacă rămân. I-am răspuns că plec. „Hai cu mine!“ i-am spus. Mândră, privirea ei a țintuit-o pe a mea, apoi și-a îndreptat-o către orizont, cu o mână și-a potrivit peste umeri șalul croșetat în năluci de vânt, m-a sărutat lung și a dispărut ca o văpaie albastră lăsând în urmă aproape un sfârșit de lume. Un sfârșit de lume la un capăt de lume!”

Polul Sud, cel mai leneș punct al Terrei

Reporter: Cum a fost la capătul lumii? Ce-ai simțit când ai atins Polul Sud?

Liviu Stănescu: Am chiuit de fericire sigur fiind că de data asta chiar am ajuns la Capătul Lumii. Nu a durat mult, pentru că așa cum stăteam eu singur în cel mai leneș punct al Terrei, am început a-mi arunca privirea în zare și am realizat că oriunde o întorceam, doar nordul îl vedeam. Așa că, mi-am pus rucsacul în spinare și am plecat la drum. Spre nord!

Reporter: Când timpul aleagă ca nebunul cum de ai tot timpul din lume să-ți planifici altă aventură?

Liviu Stănescu: Sunt bun prieten și cu Timpul și îl rog să aibă un bob zăbavă când închid ochii și visez la locul neștiut care mă îmbie să-l ating. Iar Timpul are tot timpul din lume pentru mine!

Reporter: Crezi în steaua ta norocoasă?

Liviu Stănescu: Păi, altfel cum? Dacă nu aș crede că există, aș sta acasă și aș aștepta să se nască ca să plecăm degrabă la drum!

Reporter: Cum ai descrie cartea ta pentru a stârni curiozitatea cititorilor s-o lectureze?

Liviu Stănescu: Eu cred, eu știu că cel ce a ajuns la acest capăt de interviu și a avut indulgența de a asculta câteva din poveștile mele, va dori să citească întâmplările prin care eu, visele și visurile mele, am lăsat frâu liber imaginației și am pus în pagină literele ce nu au mai avut răbdare să aștepte. Întâmplarea de a ne întâlni aici nu este întâmplătoare, dragă cititorule! Așadar te aștept împreună cu domnul Sandu Stermin pe data de 9 mai la ora 18 la librăria Humanitas (str Universității 4) să dăm o raită împreuna până la Capătul Lumii!

 Interviu realizat de Tia Sîrca

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *