February 29, 2024

Fermierii clujeni sunt pregătiți să asalteze Bucureștiul cu tractoare, vole și bovine (TITLU)

Protestul declanșat de transportatori și fermieri va continua dacă Executivul nu va aduce la îndeplinire revendicările acestora, prezentate la întâlnirea cu reprezentanții Guvernului, ai Ministrului Agriculturii și ai Ministerul Mediului de membrii delagației protestatarilor. Marian Sopon, transportator din județul Cluj, care a făcut parte din delegația care a prezentat în fața autorităților lista de revendicări și problemele cu care se consfruntă fermierii și transportatorii, declară că „după acest dialog am plecat neliniștit și cu foarte multe semne de întrebare.

 

„Lista noastră de solicitări adresate guvernanților este una obiectivă, compusă din opiniile majorității fermierilor și transportatorilor. Revendicările noastre nu sunt un moft, nu reprezintă niște cereri aberante. Sunt problemele de care ne izbim în fiecare zi: preț ridicat la combustibili, RCA lipsit de plafon, subvențiile acordate sunt pentru suprafețe mici, creditele pentru utiliaje sunt scumpe, ROBOR-ul ne face împrumutul la bănci greu de dus și alte neajunsuri. Lista e mai lungă. Noi, transportatorii și fermierii din delegație am solicitat guvernului ca până în 19 ianuarie să primim un răspuns și dumnealor au fost de acord. Dacă nu se vor ține de cuvânt sau dacă revendicările nu vor fi acceptate, vom continua protestele nu local, pe șosele sau străzi, ci ne vom deplasa la București, în fața guvernului. Nu se mai poate așa, nu avem nici un spor. Peste tot numai constrângeri. De ani de zile, tot constrângeri. Deci, repet, nu ne dorim neapărat să creăm probleme sociale, dar nu se mai poate. Noi suntem pregătiți să pornim spre București! Pornim în noaptea de duminică spre luni cu mașinile, cu TIR-uri, cu patru vole să putem să facem față barajului, cu bovine, cu ovine și remorci, cu tot arsenalul nostru de transportatori și fermieri”.

Și la Cluj- Napoca, miercuri și joi, fermierii și transportatorii din județul Cluj și județele învecinate au protestat cu zezi de autovehicule și utilaje. La convoiul înscris în marșul de protest a făcut deplasarea pe ruta Gilău – Podul N din cartierul clujean Mănăștur.

Unele organizații agricole nu au legătură cu protestul

Transportatorii continuă protestele demarate miercuri, iar în acest moment se regrupează la intrarea în Capitală, la Afumaţi, a declarat vineri, Alex Perţea, reprezentantul transportatorilor care participă la protest. „Suntem la intrare în Capitală. Suntem în curs de regrupare pentru a ne continua protestul. Ca şi locaţie nu suntem foarte hotărâţi care este direcţia din acest punct. Momentan suntem în regrupare. Suntem în zona Afumaţi, chiar la intrare, pe centură”, a spus Alex Perţea. Întrebat dacă protestatarii se îndreaptă spre Guvern, el a menţionat că transportatorii nu s-au hotărât în această direcţie şi că „există o posibilitate, nu au nimic organizat în acest sens”. El a mai spus că în acest moment la protest participă 70-80 de persoane, 30-40 de tractoare şi aproximativ 50 de camioane.
Transportatorii au declanşat miercuri proteste spontane, fiind nemulţumiţi de evoluţia preţului la RCA. De asemenea, reprezentanţii unor organizaţii agricole reprezentantive au anunţat că nu au nicio o legătură cu protestul spontan anunţat în mediul online de fermieri din mai multe zone ale ţării, însă au confirmat participarea unor fermieri din organizaţiile lor.

Ministrul Agriculturii: Nu a solicitat nimeni negocieri

Pe de altă parte Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, afirmă că nu a primit până în prezent nicio solicitare din partea fermierilor care protestează de două zile în apropiere de Bucureşti, dar şi în ţară, menţionând însă că „uşa ministerului este deschisă”, dacă vor să vină la discuţii.
„În momentul de faţă nimeni nu a venit, nicio o echipă de negociere, la Ministerul Agriculturii. Deocamdată nu s-a primit nicio solicitare, niciun membru al unei asociaţii nu şi-a asumat acest protest şi nici nu a venit să discute la Ministerul Agriculturii. Luni, la ora 12:00, avem discuţii pe revendicările asociaţiilor de fermieri, dar repet dacă fermierii protestatari vor să facă un grup şi să vină să discute problemele, uşa ministerului este deschisă. Problemele nu sunt numai la mine. Sunt probleme pe inspecţie tehnică, la Interne cu permisele, pe RCA. La Ministerul Agriculturii nu ştiu ce pot să ceară. Dăm 100 euro pe hectar, dăm sprijin pentru zootehnie, dăm sprijinul pe Ucraina, am subvenţionat acciza la motorină, am subvenţionat 50% din consumul de energie anul trecut, dar eu totuşi îi aştept să se constituie într-o comisie şi să vină să discute cu mine”, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.
Şeful MADR a ţinut să precizeze că nu se află în concediu „la schi în Austria”, aşa cum se vehiculează în spaţiul public, ci este în teren, cu fermierii din judeţul Prahova, unde vizitează o fermă care se află în programul de reconstrucţie al Ministerului Agriculturii.
„Nu sunt adevărate toate prostiile apărute în presă că Florin Barbu este în Austria la schi. Nu. Florin Barbu n-a fost în Austria la niciun schi. Florin Barbu este pe teren cu fermierii”, a transmis oficialul de la Agricultură. De altfel, ministrul Agriculturii a anunţat în urmă cu două zile că i-a invitat luni, 15 ianuarie 2024, la sediul instituţiei, pe reprezentanţii tuturor asociaţiilor de fermieri, ai procesatorilor şi ai retailerilor, pentru a discuta despre măsurile de sprijin şi a oferi soluţii de finanţare pentru toate situaţiile pe care le întâmpină în acest an agricol.
„Sunt alături de fermierii noştri pentru a găsi cele mai bune soluţii la toate problemele lor, avem programe de sprijin în derulare pentru majoritatea sectoarelor din agricultură, pentru a ne asigura astfel că vom avea producţii de calitate”, a declarat, miercuri, Florin Barbu.
Acesta împreună cu echipa tehnică pe care o coordonează vor face toate demersurile necesare pentru ca toate solicitările şi revendicările fermierilor să fie soluţionate în cel mai scurt timp.
Transportatorii şi fermierii au demarat miercuri o serie de proteste, nemulţumiţi de accizele mari la motorină, preţurile RCA, dar şi de schimbările legislative intrate în vigoare de la 1 ianuarie. Aceştia au plecat pe drumurile din ţară cu camioane şi tractoare, cu viteză redusă, îndreptându-se spre Bucureşti, iar traficul a fost blocat pe mai multe şosele inclusiv pe Şoseaua de centură a Capitalei.
Mai multe organizaţii agricole reprezentantive au anunţat că nu au nicio o legătură cu protestul spontan, însă au confirmat participarea individuală a unor fermieri din organizaţiile lor.
Vineri dimineaţa, Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) s-a declarat solidară cu membrii fermieri care protestează la nivelul mai multor judeţe şi la intrarea în Bucureşti. Potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei, transmis AGERPRES, Alianţa va transmite Ministerului Agriculturii o listă completă de probleme din sectorul agricol care au nevoie de rezolvare urgentă, cu termene ce trebuie asumate la nivel guvernamental. De asemenea, problemele fermierilor vor fi transmise preşedintelui şi premierului României, precum şi tuturor miniştrilor din Guvern.
„Pentru fiecare dintre probleme, în ultimele luni, AAC a transmis decidenţilor politici adrese oficiale şi interpelări ce au rămas fără răspuns. Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare, structură membră a COPA-COGECA, va face o informare către organizaţia europeană şi va solicita ca pe agenda de lucru a întâlnirilor de săptămâna viitoare să fie discutată şi situaţia fermierilor din România. Luni, 15 ianuarie, organizaţiile-membre AAC vor participa la întâlnirea de la Ministerul Agriculturii de la care aşteptăm soluţii concrete şi termene pentru rezolvarea punctuală a problemelor de pe lista de revendicări. În lipsa unor asumări clare şi a unor acţiuni concrete ca urmare a şedinţei, AAC va solicita săptămâna viitoare autorizarea unui protest cu tehnică agricolă la Bucureşti, în Piaţa Victoriei, dar şi la nivel nivelul fiecărui judeţ. Avem încredere că acţiunea noastră nu va fi împiedicată de chestiuni birocratice şi că autorizarea protestului va fi făcută în regim de urgenţă”, se arată în comunicatul ACC.
Din Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) fac parte organizaţiile Federaţia Naţională Pro Agro, Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Uniunea Naţională de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV) şi Asociaţia Forţa Fermierilor (AFF).

Beniamin Pascu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *