Din păcate, Interferențele se apropie de sfârșit. O nedreaptă trecere a timpului, plină de bucurii estetice pentru noi, noi cei care am fost aproape seară de seară martorii devenirii și redevenirii noastre spirituale.
Mă opresc în rândurile care urmează asupra producțiilor salt în timp peste epoci creatoare, ancorate însă, ca mod de materializare scenică, în actualitatea imediată.
Cum vă place de Shakespeare nu are nevoie de prezentări sau/și introduceri speciale. Toată lumea e o scenă și toți bărbații și toate femeile doar jucători își menține și duce mai departe prospețimea și valabilitatea.
Producție a Centrului de Producție Teatrală și Muzicală din Varna (Bulgaria), textul la Cum vă place are în Tompa Gabor un regizor experimentat, care reușește, nu ușor zic eu, să depășească bariera lingvistică. Pentru că Shakespeare sună greu în limba bulgară, rafinamentul britanic fiind greu de atins. Iar comunicarea este una dintre cheile de bază ale decriptării ideilor și mesajelor, mai ales când ai de-a face cu un text de talia Cum vă place. Este o tragi-comedie pastorală, în care tema principală este dragostea, fără a exclude sexualitatea, nedreptatea, uzurpare, exil, rivalitățile, relațiile de familie, un tot tematic care, bine pus în valoare, dă sens acțiunilor, sentimentelor, trăirilor exprimate.
Oferind o perspectivă modernă textului, Tompa Gabor face din Pădurea Ardeni și din oamenii ei-Rosalind, Celia, Phoebe, Audrey, Hymen, William, Silvius, Corin, Touchstone, Adam, Orlando, Oliver, Charles, Amines, Jaques, Le BeauFrederick, Martext-o lume în altă parte, peisaj familiar în orice caz. Ei sunt contemporanii noștri, când veseli, când triști, îngrijorați, destinși, demni sau răvășiți, într-o originală construcție a relațiilor interumane.
Tompa Gabor a avut alături de el o echipă artistică de amintit și evidențiat: Maria miu (scenografia, costumele), Cari Tibor (muzica), Florin Fieroiu (coregrafia), Aglika Oltean (dramaturgia), plus o echipă de actori dedicați.
Al doilea text asupra căruia mă opresc este Cui nu i-a mai rămas nimeni sub cer de Vecsei H. Miklos, producție Vigszinhaz, Budapesta, regia Vidnyanszky Attila Jr. Este, remarc din start acest lucru, un concept regizoral îndrăzneț, extrem de îndrăzneț, bine condus și finalizat la nivel de text, temă generală, mișcare, discurs, depășire a convențiilor teatrale.
Dacă în Rasputin de Szocs Geza (duminică 110 noiembrie) rememorăm evenimente și personaje controversate ce acoperă părți însemnate de secole, în Cui nu i-a mai rămas nimeni sub cer, text scris în 2017, avem de-a face cu evenimentele-revoluțiile valului european din 1848/1849-și personalitățile timpului și nu numai-Arany Janos, Ercsey Julianna, Petofi Sandor, Madach Imre, Eotvos Jozsef, Vahot Imre, Latinovics Zoltan, Franz Liszt, Csokonai Mihaly-cu accent asupra Revoluției din Ungaria anului 1848.
Este un text surprinzător, cu priză la public, succes datorat tinereții. Autorul, Vecsei H. Miklos s-a născut în 1992?32 de ani, actorii, cu o singură excepție-Hegedus D. Geza-sunt studenți ai Universității de Artă Teatrală și Cinematografică din Budapesta, dinamici, de o mobilitate și motricitate uimitoare, plăcuți, dezinvolți. Regia exploatează la maximum textul, ideile și mesajele, omul în complexitatea relațiilor sociale, omul prins în ițele politicului, omul dornic de păstrarea identității artei și culturii maghiare la nivel de manifestare concretă și nu de demagogism. Este dacă admiteți ideea, și o conectare a vieților noastre de acum cu evenimentele și idealurile de secol 19, reușită la baza căreia stă și integrarea spectatorilor în acțiune, participări active, pline de sens.
În fine, ajung și la Josef Nadj-dansator, coregraf, artist vizual, fotograf-, prezență aproape constantă în Interferențe, de data aceasta cu o producție nouă, Lună plină (2004; coproducție pe axa Montpellier, Cherbourg-en-Cotentin, MC 93 Seine-Saint Denis a Bobigny, Charleroi, Bruxelles, Fort-de-France-Theatre des Salins, Le Theatre d Arles).
Luna plină este o punere în scenă pe cât de simplă, pe atât de cuceritoare prin dans și muzică. Coregrafiile lui Nadj pun în valoare, prin corporalitate și imaginile, modul cel mai eficient de transmitere a mesajelor. Expresivitatea corpului câștigă în vizibilitate și apreciere nu numai grație elementelor clasice din dansul contemporan, ci și celor din gimnastică artistică, din termenii asociați unei geometrii dansante. Ritmul, iz de jazz în marea lui parte, este generat de instrumentele de percuție, asociate cu declinări de flaut, contrabas, voci, trompete, orchestră într-un final electrizant, îndelung, îndelung aplaudat.
Demostene Șofron
