April 18, 2026

În organizarea Despărțământului ASTRA ”Dr. Teodor Mihali” Dej și a Școlii Gimnaziale Cășeiu a avut loc ediția a VI-a tradiționalului Festival de poezie și muzică ”Pe urmele lui Coșbuc”. Desfășurată în sala festivă a Cercului Militar din centrul municipiului Dej, manifestarea culturală din cadrul Lunii Asociațiunii Astra a reunit artiști din localitate și din comunele reprezentând Ținutul Someșan.

Astfel, s-au urcat pe scenă recitatori și interpreți de muzică populară de la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu”, Liceul Teoretic ”Alexandru Papiu Ilarian”, Liceul Tehnologic Someș. Școala gimnazială „Avram Iancu”, Școala Gimnazială nr.1, toate din Dej și din comunele Cășeiu, Câțcău, Unguraș, Bobâlna, Șomcuta, Cupșeni, Chiuiești, Cuzdrioara, Vad și din satele Rugășești și Batin. În total, și-au exprimat talentul în artă și poezie un număr de 72 de elevi, pregătiți de 28 de cadre didactice din unitățile de învățământ amintite mai sus. Desigur, în repertoriul formațiilor participante s-au aflat poeziile marelui nostru poet ardelean George Coșbuc, binecunoscut și apreciat de micii artiști care au evoluat în cadrul festivalului dejean, o acțiune literară de prim rang în organizarea ASTREI dejene și a Școlii Gimnaziale Cășeiu (director prof. Cristian Groșan). Apropo de Cășeiu. Neapărat trebuie să scoatem în evidență nivelul ridicat al programului susținut de elevii din comuna din vecinătatea Dejului, atât cei din centrul de comună, cât și cei din satul component Rugășești au dat dovadă de mult talent și seriozitate, rodul pregătirilor școlare și extrașcolare, profesorii de limba română desfășurând cu elevii claselor V-VIII o susținută activitate culturală și literară. De fapt. toți participanții au fost bine pregătiți, un rol important având și astriștii dejeni care i-au îndrumat pe parcursul anului școlar, inițiind câteva acțiuni literare cu elevii unităților de învățământ din Ținutul Someșan.

Peste 70 de copii participanți

La ediția din acest an a Festivalului de poezie și muzică „Pe urmele lui Coșbuc” au fost prezenți copii și tineri din localitățile maramureșene Șomcuta și Cupșeni, o surpriză plăcută pentru publicul dejean, care prin aplauzele îndelungi și-au exprimat admirația și mulțumirea față de nivelul de exprimare și prezența scenică a interpreților. În cazul copiilor din mediul rural am remarcat îmbinarea lirismului marelui nostru George Coșbuc și a folclorului someșan, un lait motiv ce a generat și inițiativa organizării acestui festival cu participare record, peste 70 de copii! Aflată la ediția a VI-a, subliniem consecvența cu care președintele Despărțământului ASTRA ”Dr. Teodor Mihali” Dej , ec.dr. Radu Gavrilă, susține cu ambiție idea organizării anuale al festivalului, o modalitate de a cinsti pesonalitatea marelui nostru poet născut pe meleagurile năsăudene, George Coșbuc. Mai menționăm că elevii tuturor școlilor prezente la festivalul de la Dej au efectuat și vizite la Muzeul memorial George Coșbuc din satul natal Hordău din vecinătatea comunei Salva.

Szekely Csaba

Articolul Festivalul ”Pe urmele lui Coșbuc” la Dej apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *