June 24, 2024

Clujenii care vor să înțeleagă viața monahală din Muntele Athos au ocazia să urmărească sâmbătă, 16 decembrie, documentarul „Unde ești, Adame?”.

Filmul va fi proiectat, de la ora 18 și de la ora 20,20 în amfiteatrul Facultății de Teologie a UBB de pe strada Episcop Nicoale Ivan, în prezența regizorului, arhidiaconul Oleksandr Plyska. Acesta va răspunde întrebărilor publicului la finalul proiecției.

Intrarea este liberă.

Realizatorii au trebuit să aștepte șase ani binecuvântarea Starețului Grigorie pentru a putea face filmul. După ce s-a primit acordul a fost nevoie de patru ani de filmări, în zece expediții făcute în Sfântul Munte.

Filmul a fost lansat în 20 de țări și subtitrat în 22 de limbi și a fost selectat la mai multe festivaluri de film.

Documentarul surprinde viața și ascultările de zi cu zi ale călugărilor de la Mănăstirea Dochiariu, una dintre cele 20 de mănăstiri care compun Republica Monahală din Athos.

Protagonistul filmului este starețul mănăstirii — egumenul Grigorie, a cărui experiență duhovnicească acumulată, l-a încununat cu o cunoaștere profundă a sufletului omenesc și a râvnei acestuia către întoarcerea la starea specifică naturii omenești a lui Adam, dinainte de căderea în păcat.

Peninsula Athos se află în regiunea grecească a Macedoniei. Împreună cu alte două peninsule, Sithonia și Casandra, formează cele trei „degete” ale peninsulei Halkidiki, care crestează Marea Egee, un pic mai la nord de Salonic. Lungimea peninsulei este de 60 de km, iar lățimea variază între 12 și 14 km. Suprafața Muntelui Athos este de doar 335,6 kilometri pătrați, adică nici dublu cât intravilanul municipiului Cluj-Napoca (179,5 kilometri pătrați).

Intrarea în Athos, dinspre continent, începe o coamă muntoasă, care crește treptat culminând cu Vârful Athon, de 2033 metri. Alături de acesta se înalță un vârf mai mic, denumit Antiathon.

 

Sfântul Munte se află în componența statului grec, însă se guvernează autonom după Condica Constituțională, compusă din 118 articole și care face parte integrantă din Constituția Greciei. Din punct de vedere bisericesc, Muntele Athos se află sub jurisdicția nemijlocită a Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol (Istanbul), în fruntea căreia se află în prezent patriarhul Bartolomeu I. Singura localitate de pe Sfântul Munte este Kareia, care are oarecum și un statut de capitală a Muntelui. Orășelul este cu adevărat unic în lume. Este străbătut de o singură stradă șerpuitoare, are o mică piațetă și câteva magazine cu obiecte bisericești și produse alimentare. Aici își mai desfășoară activitatea filialele poliției, poștei și băncii, precum și o farmacie. De asemenea, fiecare mănăstire din Muntele Athos are o reprezentanță în acest orășel. Vizavi de Sfânta Kinotită, se află cea mai importantă biserică din Sfântul Munte, aparținând tuturor mănăstirilor athonite, Biserica Protaton. Aceasta datează din anul 965 și este o „basilică”, singura biserică de acest fel din Sfantul Munte.

Cosmin PURIȘ

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *