Medalia de aur la seniori a venit pentru delegația Clubului Universitatea în ultima zi a Campionatelor Naționale de înot în bazin de 50 de metri care s-au încheiat duminică la Complexul Sportiv de Natație de la Otopeni.
George Rațiu a câștigat proba de 100 de metri fluture cu timpul de 53,31 secunde și a intrat astfel în posesia medaliei de aur. Totodată sportivul antrenat de Philgas Șoit a obținut și dreptul de participare la Campionatele Europene de Natație programate în luna iunie la Belgrad. Tot la 100 de metri fluture, Mihnea Pop s-a clasat al treilea la categoria Juniori I și a cucerit medalia de bronz.
Cu o medalie de argint a încheiat competiția și ștafeta noastră de 4×100 de metri mixt formată din Mihnea Pop (spate), Nicolae Pcela (bras), George Rațiu (fluture) și Szilagyi Richard (liber).
În total, înotătorii de la ”U” Cluj au câștigat la această ediție a Campionatelor Naționale 3 medalii de aur, 6 de argint și 7 de bronz.