La Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în Sala Reduta, a avut loc o nouă ediție a prestigioaselor Gale de Medicină-Artă-Cultură. Evenimentul, desfășurat miercuri, 26 iunie, între orele 18:00-20:00, a marcat ediția cu numărul 230 și a omagiat o personalitate de referință a Clujului: profesorul Dumitru Dumitrașcu.
Evenimentul a fost deschis de domnul prof. dr. N. Hâncu, care a adresat cuvinte de apreciere și respect marelui profesor printr-o scurtă introducere, marcând astfel începutul Galelor. Prof. Dumitru Dumitrașcu a transmis un salut colegial publicului printr-o intervenție online: “Dragilor, vă mulțumesc pentru șansa pe care mi-ați dat-o de a reveni printre colegi și discipoli,” a spus acesta.
Domnul Hâncu a subliniat că valoarea unui mare maestru se reflectă în valoarea discipolilor săi, invitându-i pe aceștia să-și prezinte lucrările despre maestrul Dumitru Dumitrașcu.
Prof. dr. doc. Dumitru Dumitrașcu a absolvit Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca și a devenit asistent universitar la Clinica Medicală III, lucrând alături de prof. dr. Octavian Fodor. Cu o carieră universitară și medicală de succes, a condus Clinica Medicală III între anii 1976-1994. Contribuțiile sale sunt esențiale în domenii precum fiziopatologia digestivă, hepatitele cronice și gastroenterologia preventivă.
Cărțile profesorului Dumitrașcu au abordat subiecte inovatoare, cum ar fi sindromul de malabsorbție, intoleranțele și agresiunile alimentare, gastroenterologia preventivă, recuperarea pacienților cu afecțiuni digestive, gastritele cronice, patologia funcțională digestivă și patologia biliară. De asemenea, a introdus primele cursuri de metodologie a cercetării într-o perioadă în care această materie nu se studia.
Cărțile sale au fost distinse de trei ori cu premiul Academiei Române, confirmând valoarea și impactul muncii sale.
Profesorul Dumitru Dumitrașcu a fost o personalitate complexă, cu aptitudini și talent în diverse domenii, de la medicină la artă. Selecția vorbitorilor din acea seară la Galele Medicină-Artă-Cultură a fost perfectă, deoarece fiecare dintre ei a prezentat ramurile complexe care îl definesc pe domnul profesor.
Invitații au fost: prof. dr. Monica Acalovschi, membru corespondent al Academiei Române, cu prezentarea „Profesorul Dumitru Dumitrașcu – Un destin exemplar”, prof. dr. Mircea Grigorescu, membru onorific al Academiei Române, cu prezentarea „Profesorul Dumitrașcu – Un renascentist pentru contemporaneitate”, prof. dr. Gelu Mircea Buta cu prezentarea „Medicina și cultura: in honorem Profesor Dumitru Dumitrașcu” și jurnalistul cultural Demostene Șofron cu prezentarea „Artele vizuale în scrierile Profesorului Dumitru Dumitrașcu”.
Prof. dr. Mircea Grigorescu a fost primul care a prezentat, oferind o ilustrare complexă și completă a operei de-o viață a profesorului. Pe lângă vastitatea operelor propuse spre analiză, prof. dr. Grigorescu a inclus un slide special despre crezurile profesorului și ideile fundamentale după care se ghida. Printre acestea se numără următoarele citate ale profesorului Dumitrașcu:
“Străduința de a menține nivelul instituției pe care o preluăm de la înaintași și de a transmite mai departe valorile umane și profesionale în care credem”.
“Cultura liberalismului într-o eră autoritaristă și dogmatică”.
“Dezvoltarea individuală spre competiție în acord cu potențialul și vrerea fiecăruia”.
“Triplă valorizare”, prin care vedea împlinirea deplină a destinului uman: “profesionalism responsabil, sensibilitate la cultură și la frumos”.
Prof. dr. Mircea Grigorescu a prezentat, de asemenea, iubirea profesorului omagiat pentru pictură: “Pictura a devenit pentru mine, an după an, jurnal de zi. Dintr-o bucurie, dintr-o revoltă, dintr-o prăbușire interioară, un vis nostalgic, se poate naște o imagine. Mă stăpânește un gând posesiv? Îl dezvolt mai bine dacă îl împletesc cu metafore plastice. Surprind în jur frumusețea, observ o formă expresivă, un acord cromatic melodios? Vreau atunci să le păstrez cu mine, să nu le pierd.” și “În pictura pe care o fac urmăresc programatic frumosul, armonia, muzicalitatea formelor, permanența, simbolul.”
Astfel, profesorul Dumitrașcu a fost omagiat nu doar ca un mare medic, ci și ca un adevărat om de cultură, cu o viziune integrativă asupra vieții și artei.
Prof. Dr. Monica Acalovschi, membru corespondent al Academiei Române, a susținut prezentarea intitulată „Profesorul Dumitru Dumitrașcu – Un destin exemplar,” în care a evocat figura profesorului Dumitrașcu din perioada activității sale medicale, când i-a fost coleg și profesor și au colaborat strâns. Prof. Monica Acalovschi l-a descris pe profesorul Dumitrașcu ca pe un adevărat om al cetății, pasionat de triada știință-eseistică-pictură. Din prezentarea sa am aflat că în anul 2000, prof. Dumitrașcu a fost desemnat Cetățean de Onoare al orașului nostru. De asemenea, prezentarea doamnei Acalovschi a inclus o serie de fotografii din tinerețea lor, oferind o nostalgică incursiune în trecut. În cadrul evenimentului, prof. dr. Gelu Mircea Buta a susținut prezentarea „Medicina și cultura: in honorem Profesor Dumitru Dumitrașcu”. Aceasta a evidențiat sinergia dintre două domenii aparent distincte, dar profund interconectate în viața profesorului Dumitrașcu: medicina și cultura.
Jurnalistul cultural Demostene Șofron a făcut o selecție amplă a cărților și eseurilor pe teme culturale ale profesorului Dumitrașcu, printre care se numără: Eminescu, Iorga, Eliade – ridicarea spre sine (2000), Fascinația artei – eseuri și cronici plastice (1999), Labirintul artei – convorbiri de atelier (1998), Triumful lui Icar – eseuri de autoinformare (1994) și Inscripții – aforisme (1989).
Profesorul Dumitrașcu este un medic între filosofi ai culturii și un filosof al culturii între medici, după spusele domnului Demostene Șofron: “Filosofia culturii se ocupă cu cercetarea condițiilor în care cultura a evoluat în general și în evoluțiile culturale analizate în contexte istorice, geografice și politice corespunzătoare. Este cercetată exprimarea culturală a omului prin limbaj, scriere, mit, religie, etică, artă, economie, știință și tehnologie. Potrivit definiției, Profesorului Dumitru Dumitrașcu îi putem atribui limbajul, scrierea, etica, arta, știința și tehnologia. Trebuie subliniat un lucru foarte important: Profesorul Dumitru Dumitrașcu scrie într-o perioadă în care scriu istoricii și criticii de artă Negoiță Lăptoiu, Alexandra Rus, Sanda Drăgoi, Mircea Țoca, Viorica Guy Marica, Nicolae Sabău și Vasile Radu; scriitorii Negoiță Irimie, Aurel Rău, Horia Bădescu, Miron Scorobete, iar din postura de jurnaliști de cotidian, Ilie Călian și Michaela Bocu. Distincțiile se impun de la sine.”
“Măreția omului sau a unei epoci constă fie în entuziasm, fie în profunzime. Dar lucrul cel mai înalt: profunzime și entuziasm laolaltă” (Albert Schweitzer). La Profesorul Dumitru Dumitrașcu avem și entuziasm, și profunzime!, spune Demostene Șofron.
Au fost prezentate citate impresionante ale profesorului Dumitru Dumitrașcu, reflectând profunzimea gândirii și pasiunea sa pentru cultură.
În cea de-a doua parte a serii, programul artistic al ediției 230 a fost oferit de Asociația Culturală Alexandru Fărcaș și a fost susținut de Diana Rad (soprană), Geani Brad (bariton) și Petre Burcă (bas), acompaniați la pian de conf. univ. dr. Codruța Ghenceanu. Programul a inclus opere de Bizet, Mussorgski, Pascal Bentoiu și Mozart, aducând un omagiu muzical la înălțimea personalității celebrate.
Galele Medicină – Artă – Cultură sunt organizate de Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, sub egida Academiei Române Filiala Cluj-Napoca, a Academiei Oamenilor de Știință din România – Filiala Cluj și a Fundației Transilvania Leaders, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei.
Aceste gale nu doar celebrează realizările remarcabile în domeniile medicină, artă și cultură, ci și promovează interdisciplinaritatea și dialogul cultural, menținând vie tradiția excelenței și inovării la Cluj-Napoca.
Mara A. MUNTEAN