June 13, 2025

Germanii au ieșit vineri să iasă în stradă pentru a protesta faţă de chiriile în creştere, în cadrul unei campanii de trei zile lansate de iniţiativa „Mietenstopp” („îngheţarea chiriei”), relatează dpa.

Acţiunea, care se desfăşoară până duminică, include mitinguri, campanii cu fotografii şi discuţii cu cei afectaţi de creşterea costurilor locuirii.

Cu susţinerea a aproximativ 180 de organizaţii partenere, sunt planificate demonstraţii în oraşe ca Munchen, Koln şi Bremen.

„Este inacceptabil că tot mai mulţi oameni cheltuiesc 30%, 40% sau chiar mai mult din venitul lor numai pe chirie”, a subliniat Stefan Korzell, membru al consiliului de conducere al Confederaţiei Sindicatelor Germane (DGB), care susţine campania.

Potrivit unei analize a Institutului german pentru cercetări economice (DIW), chiriile de bază nete din Germania au crescut cu 64% din 2010. Anul trecut creşterea a fost de aproximativ 4%, atât în cazul clădirilor existente, cât şi al celor noi.

Korzell a numit creşterea chiriilor un „scandal socio-politic”, avertizând că această tendinţă riscă şi să agraveze deficitul de mână de lucru calificată din Germania. „Din ce în ce mai mulţi lucrători nu reuşesc să găsească locuinţe la preţuri accesibile în apropiere de locul lor de muncă”, a notat el.

DGB şi grupurile partenere cer îngheţarea chiriilor la nivel naţional pe şase ani.

Articolul Germanii ies în stradă pentru a protesta faţă de chiriile în creştere apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *