Numărul claselor a IX-a din anul școlar 2026-2027 vor fi cu 25 de clase mai puține față de cele care există în acest an școlar, a anunțat șefa Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Cluj, Marinela Marc, marți, 24 februarie 2026, în ședința lunară a Colegiului Prefectural Cluj. Unul dintre motivele scăderii numărului de clase de a IX-a pentru anul viitor școlar îl reprezintă scăderea numărului elevilor de clasa a VIII – promoția 2026 la care se adaugă reglementările din legea educației privind modificarea efectivelor la clase.
Filiera teoretică, cea mai atrăgătoare
Un studiu realizat de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Cluj (CJRAE) Cluj privind opțiunile elevilor din clasele a VIII-a referitor la continuarea studiilor arată o creștere a numărului elevilor spre învățământul liceal filiera teoretică, bazat pe rezultatele la olimpiade și concursuri școlare din anii școlari trecuți și pe inserția absolvenților învățământului liceal filiera teoretică în învățământul superior de peste 90%, a spus șefa ISJ Cluj. Distribuția opțiunilor elevilor chestionați de CJRAE Cluj pe filiere se prezintă astfel: teoretic 65%, tehnologic 15% și vocațional 20%, iar distribuția opțiunilor către profilele filierei tehnologice este: tehnic 41%, servicii 55% și resurse 4%.
Planul de școlarizare
Redăm mai jos planul de școlarizare 2026-2027, prezentat de șefa ISJ Cluj în cadrul ședinței amintite, plan despre care ziarul Făclia a mai scris în luna ianuarie:
1. Învățământ antepreșcolar -168 grupe (urban – 132 grupe, rural – 36 grupe;
2. Învățământ preșcolar – 271 grupe cu Program Normal (urban 68 grupe, rural – 203 grupe), 597 grupe cu Program Prelungit (urban – 467 grupe, rural-130 grupe).
3. Învățământ primar -1600 clase, din care clase pregătitoare – 363,49;
4. Învățământ gimnazial – 1071 clase, din care clase a V-a – 282,92;
5. Învățământ liceal -199 clase a IX-a cu predare în lb. română;
– 2 clase a IX-a cu predare în lb. germană;
– 24 clase a IX-a cu predare în lb.maghiară;
Aceste clase au fost distribuite pe filiere/profile/specializări astfel:100,5 de clase învățământ liceal teoretic, 26,5 de clase învățământ liceal vocațional, 98 de clase învățământ liceal tehnologic, din care 10 clase de învățământ dual;
6. Învățământul seral și cu Frecvență redusă- 47 de clase seral, din care a IX-a -2 clase și a XI-a (an de început) -11 clase, 5 clase cu frecvență redusă, din care a IX-a – 1 clasă;
7. Învățământ postliceal și de maiștri – 63 de clase învățământ postliceal, din care anul I – 42 de clase ( 39 de clase la zi și 3 clase la seral ), 11 clase de maiștri, din care anul I-6 clase ( 2 clase la zi și 4 clase la seral);
8. Învățământul special : 229 de clase;
9. Cluburile sportive, cluburi și Palatul Copiilor: 8923 de locuri.
Articolul În anul școlar următor, cu 25 de clase de a IX-a mai puține, în județul Cluj apare prima dată în ziarulfaclia.ro.