July 1, 2025

Aproximativ 150 de persoane așteptau, duminică, 20 octombrie, în jurul orei 13, la coadă la cele două secții de votare organizate la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca pentru a-şi vota preşedintele și pentru a-și exprima opțiunea în cadrul referendumului. Majoritatea celor care au ținut să participe la scrutin erau tineri, mulți dintre ei studenți iar alții absolvenți ai universităților clujene, care în prezent au ales să rămână la Cluj-Napoca pentru a beneficia de facilitățile pe care România le oferă ca țară membră a Uniunii Europene. Potrivit datelor obținute de Făclia, până la ora 13, la Cluj-Napoca au votat peste 1200 de cetățeni moldoveni din Cluj dar și din zonă.

Oamenii spun că au venit la vot pentru a contribui în acest mod la asigurarea unui viitor sigur al Republicii Moldova și la alegerea unei clase politice care să asigurare bunăstarea în această țară.

Procesul de vot la Cluj-Napoca se desfășoară fără incidente.

Secțiile de votare vor fi deschise până la ora 21 și se așteaptă să participe peste 3000 de persoane.

Potrivit legislaţiei, cetăţenii Republicii Moldova care locuiesc în străinătate pot vota în baza buletinului de identitate, a buletinului de identitate privizoriu cu mențiunea pentru cetățenii moldoveni și a paşaportului internaţional valabil, inclusiv dacă este expirat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *