January 26, 2025

Cu prilejul Zilei Internaţionale pentru Diversitate Culturală, preşedintele Klaus Iohannis a decorat marțea trecută, 21 mai 2024, pe îndrăgitul interpret de muzică populară Ioan Bocșa cu Ordinul „meritul Cultural” în grad de Cavaler.

Președintele României a conferit acest ordin profesorului universitar doctor Ioan Bocșa de la Academia Naţională de Muzică „Gheorghe Dima” (ANMGD) din Cluj-Napoca” în semn de apreciere pentru contribuţia avută la promovarea valorilor culturii noastre naţionale ca patrimoniu comun al umanităţii şi element fundamental al dialogului intercultural, factor al păcii şi progresului social, potrivit Agerpres.

Cadru didactic asociat al ANMGD din Cluj-Napoca, încă din anul 1996, în prezent Ioan Bocșa este profesor universitar doctor în cadrul Modulului de Muzică Vocală Tradiţională Românească și coordonator al Ansamblului de Muzică Tradiţională Românească „Icoane”.

Ioan Bocșa este cunoscut și apreciat de publicul larg ca un interpret vocal de folclor de excepție, în anul 1986, câștigând Marele Premiu la Festivalul Internațional de Folclor „Maria Tănase”. De asemenea, Ioan Bocșa s-a remarcat și în lumea academică prin munca sa de cercetare. A cules din teren peste 3.500 de piese folclorice pe care a reușit să le arhiveze pentru a le cunoaște inclusiv generațiile viitoare. „Personalitate marcantă a culturii româneşti, mentor a mai multor generaţii de interpreţi şi cercetători preocupaţi de studierea folclorului muzical românesc, Ioan Bocşa a adus contribuţii semnificative etnomuzicologiei româneşti prin culegeri de folclor efectuate în judeţele Alba, Hunedoara, Sălaj, Bistrița, salvând din teren peste 3500 de producţii muzicale folclorice, prin organizarea unei fonoteci digitalizate şi elaborarea și publicarea unor cărți de specialitate.” este descris prof.univ.dr. de către prestigiosul site al Centrului de Cercetare în Etnomuzicologie al ANMGD Cluj-Napoca.

În anul 2002, a obţinut titlul de Doctor în Muzică cu teza „Colinda de pe Valea Mureşului Mijlociu”, coordonator ştiinţific fiind prof.univ.dr. Ileana Szenik.

Munca în domeniul cercetării ştiinţifice s-a concretizat prin publicarea mai multor lucrări precum: „1484 Colinde cu text şi melodie” (1999); „Colinde Româneşti” (2003) – în anul 2005, pentru cele volume cărți a primit Premiul „Ciprian Porumbescu” pentru Muzicologie de la Academia Română; „Muzică vocală tradiţională din Sălaj” (2009); „Colinda în Transilvania – Catalog tipologic muzical” (2011) autori Ileana Szenik, Ioan Bocşa;„Muzică vocală tradiţională din Munţii Apuseni” (2013), „Muzică vocală tradițională din Munții Apuseni: Bazinul Arieșului și Văile Aiud, Geoagiu, Galda”, autor Ioan Bocșa, 2013; „Muzică vocală tradițională din Ținutul Pădurenilor, Hunedoara”, autori: Ioan Bocșa, Alina Stan, 202; „Colinda în zona Mureşului Mijlociu Studiu asupra unui grup tipologic muzical”, 2022.

Totodată, o parte din piesele culese au fost interpretate și înregistrate la case discuri recunoscute. În anul 2000, împreună cu Ansamblul de Muzică Tradiţională “Icoane” Ioan Bocșa înregistrează albumul „Colinde transilvane II”, care doi ani mai târziu câștigă Trofeul Industriei Muzicale Româneşti, fiind declarat „Cel mai bun album de folclor”.

Astfel, profesorul univ.dr.Ioan Bocşa s-a dovedit și un îndrumător deosebit al studenților săi. Alături de Ansamblul de Muzică Tradiţională Românească „Icoane” a manifestat o preocupare permanentă pentru dezvoltarea calităţilor vocale şi interpretative a tinerilor studenţi şi pentru înţelegerea stilului de interpretare caracteristic diferitelor zone folclorice. Spectacolele susţinute şi înregistrările realizate cu Ansamblul „Icoane” constituie un model de restituire către marele public a patrimoniului tradiţional imaterial. Dintre foștii studenți amintim, Anca Branea care a câștigat Marele Premiu la Concursul de Interpretare „Maria Tănase” și Maria Rotaru, Locul I la același concurs. La fel de talentați au fost și Veronica Moldovan, Ovidiu Olari, Rodica Popa Comăniciu, Rodica Pop Seling, Roxana Reche, Vlăduț Sărmaș, Cătălina Rotaru care au fost premiați la concursuri naţionale de folclor.

Marele artist Ioan Bocșa s-a născut la 13 decembrie 1947, la Oarda de Jos, județul Alba, vocea sa inconfundabilă fiind aplaudată în sute de concerte din ţară şi străinătate.

Tia SÎRCA

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *