July 1, 2025

 Deşi este considerată una dintre cele mai francofile şi francofone dintre actriţele americane, Jodie Foster a aşteptat până la împlinirea vârstei de 62 de ani pentru a interpreta „primul ei rol major în franceză”, în filmul „Vie Privée”, prezentat în afara competiţiei la Festivalul de la Cannes, informează AFP.

Jodie Foster a învăţat limba franceză în adolescenţă, când era elevă la Liceul Francez din Los Angeles. Ea interpretează în filmul „Vie privée”, o dramă psihologică regizată de Rebecca Zlotowski, o producţie pur franceză, o psihiatră care îşi pierde reperele atunci când desfăşoară o anchetă ce o vizează pe una dintre pacientele sale, decedată brusc.

Această peliculă va fi lansată în cinematografele din Franţa pe 26 noiembrie.

Este vorba despre o schimbare radicală? „Da şi nu”, a răspuns Jodie Foster.

La Paris sau la Hollywood, „există întotdeauna platouri de cinema, există întotdeauna oameni, la 03:00 dimineaţa, care se plâng de cafeaua lor care nu este caldă… Dar există şi lucruri care sunt diferite. Voi (francezii – n.red.) aveţi echipe foarte mici. Chiar şi atunci când se fac filme independente, ele nu sunt atât de mici (în Statele Unite) cum sunt la voi. Şi rolul autorului este mult mai puţin afirmat dincolo de Atlantic, în favoarea producătorului”, a subliniat vedeta americană.

 

Articolul Jodie Foster, la primul rol major în limba franceză apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *