Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a transmis un mesaj clar și îngrijorător pentru elevi și părinți în legătură cu bursele școlare: sistemul actual este nesustenabil financiar, iar în contextul crizei bugetare va fi nevoie de o reorganizare serioasă. Ministrul a explicat că în prezent există un sistem foarte complex, cu mai multe tipuri de burse – sociale, de merit, de excelență, de reziliență și altele. Problema majoră este că finanțarea acestor burse a ajuns la un nivel dificil de susținut pe termen lung. „Avem aproape 50% dintre elevi care beneficiază de diferite tipuri de burse, iar suma alocată în acest moment depășește 7 miliarde de lei, ceea ce reprezintă o povară semnificativă pentru bugetul țării în contextul crizei economice”, a spus ministrul. Din anul școlar 2025-2026, vor fi eliminate bursele pentru olimpici și bursele tehnologice. David a adăugat că vor rămâne două categorii de burse pentru elevi: sociale, în care vor fi incluse și cele pentru mamele minore și bursele de merit, cu condiția unei note minime de 9 pentru cel mult 15 % dintr-o clasă. „Păstrăm doar două categorii de burse. Bursele sociale, pentru a asigura incluziune, unde păstrăm și bursele pentru mame minore, în aceeași logică. Bursele de merit, până la maximum 15% dintr-o clasă, cu condiția unei note minime de 9. După reorganizarea olimpiadelor/concursurilor, voi crește premiile obținute pentru câștigători. Probabil va trebui să regândim toate olimpiadele astfel încât ele să reflecte excelența. Când olimpiadele încep să devină de masă, atunci este o problemă!”.
Lucia Cojocaru, liderul învățământului clujean menționează că „Veștile pe care ni le transmite domnul ministru al Educației, Daniel David, nu sunt deloc îmbucurătoare. Bursele sociale sunt burse care asigură incluziunea. Culmea era să se atingă și de acestea. Vine și spune domnul ministru că va da din salariul dumnealui 25 % pentru a sprijini elevi și studenți prin burse sociale și de merit și că este pregătit să fie ministru „de sacrificiu”. Ce poate fi aceasta? Inițiativa este merituorie, dar tot o declarație de politician rămâne. Chiar dacă ar fi așa, nu declari public, ești discret. Nu îți faci imagine pe problemele copiilor. Cum să pui în discuție bursele unor copii din categoria „olimpici”, adică „excelelență”, adică ce are sistemul educațional mai valoros, pentru că bugetul nu îți permite? Păi tăi din pensiile speciale, pui parlamentarii să călătorească la clasa „Economic” în avion, umbli la beremul chiriilor la politicieni, găsești soluții pentru a-i ajuta pe copii. Dar nu te atingi de burse. Adică te atingi de „excelenți”, dar de „speciali”, nu. Dacă nu ieșim odată din paradigma „Tăiem de la Educație și Sănătate”, atunci ce zic…ne merităm soarta! Este un vis urât pentru mine să mă gândesc că te poți atingi de bursele copiilor”.
Licia Cojocaru declară că va avea loc astăzi /miercuri o întâlnire de lucru, la nivelul sindicatelor libere din Învățămât cu toți liderii din țară și se va cristaliza graficul acțiunilor care vor urma în perioada imediat următoare. „Cum putem să fim mulțumiți și liniștiți când ministrul Educației face astfel de afirmații? Nu știu dacă este dumnealui constrâns de Primul ministru sau de situația bugetară, dar, oricum ar fi, nu te poți atinge de drepturile elevilor și chiar de sistemul educațional!”
Șefa sindicatului învățământ a adăugat: „În altă ordine de idei: cum să ajungi să tăi indemnizația de hrană la profesori, știind că munca acesta înseamnă multă energie consumată? Mai mult, te pretezi într-atât, pe motive pasă-mi-te de buget, și tăi indemnizația de 10 -15 lei pe zi chiar și la biata femeie de serviciu din școală. Până acolo s-a ajuns? Cu ce sunt femeia de serviciu sau profesorul vinovați că niște guvernanți nu au fost capabili să mențină sustenabil bugetul țării? Dacă tot se face caz de sacrificiu, de ce nu ne sacrificăm toți? De ce este nevoie de cinci viceprim-ministri? Deci de cinci salarii mari? De alte structuri de personal care să-i slujească, să ia salarii, să fie hrăniți de la bugetul care nu permite unei biete femei de serviciu să-și primească indemnizația? Sunt o serie întreagă de nedreptăți care se văd, dar sacrificăm copiii, profesorii, educația…Cu ei, cei dela vârf, să înceapă. Să reducă numărul de funcționari, de secretare, de șoferi, de trepăduși. Asta să facă. Eu înțeleg, suntem într-o situație bugetară grea, dar nu faci reformă pe principiul „Pentru unii mumă, pentru alții ciumă!”. Adică noi, proștii, tragem consecințele incompetențelor în diriguirea bugetului țării, iar ei, vor benefricia în continuare de privilegii. Suntem foarte revoltați și nu putem lăsa lucrurile așa cumvor ei!La nivelul sindicatelor libere din Învățământ vom avea întâlnire de lucru cu toți liderii din țară și vom cristaliza graficul acțiunilor care vor urma în perioada imediat următoare. Cum putem să fim mulțumiți și liniștiți când ministrul Educației face astfel de afirmații?” – spune Lucia Cojocaru
Beniamin Pascu
Articolul Lucia Cojocaru, liderul de sindicat din învățământul clujean: Adică te atingi de ”excelenți”, dar de ”speciali”, nicidecum apare prima dată în ziarulfaclia.ro.