May 14, 2025

Ca în fiecare an electoral, satele și comunele din județul Cluj au cunoscut mișcări de populație neobișnuite, un aflux de alegători cu vize de flotant care au decis pe alocuri alegerea primarilor. În primele trei luni din 2024, numărul celor care și-au mutat reședința în localitățile din județ s-a dublat față de precedentele patru luni.

În perioada 01.09. 2023-31.12.2023, în județul Cluj s-au eliberat 4.894 de mențiuni de reședință activă, adică viză de flotant, în diverse localități din județul Cluj. Dintre acestea, aproximativ 3345 de persoane și-au obținut viză de flotant în orașele clujene iar restul au ales să-și stabilească adresa secundară în localitățile din zona rurală a județului Cluj.

De la începutul anului și până în luna aprilie numărul celor care au cerut viză de flotant în localități din județul Cluj s-a dublat. Concret, în perioada ianuarie-aprilie 2024 au fost emis 9458 de vize de flotant, 5005 dintre acestea fiind în orașele clujene.

Creşterea considerabilă a numărului de persoane care și-au mutat reşedinţa în an electoral nu a fost întâmplătoare. Acest fenomen a luat amploare în perioada premergătoare alegerilor locale din 9 iunie. Sunt comune în care 20 la sută dintre cei care s-au prezentat la urne au fost cu flotant. Acest lucru nu se explică decât prin faptul că unii dintre candidați, pentru a se asigura că vor câștiga alegerile, s-au folosit de „rețeta flotantul”, determinând diverse persoane să-și stabilească domiciliul secundar în unitatea administrativă din care a fost candidatul pentru a-l putea alege. Votul celor cu viză de flotant a decisiv în localitățile cu dispută electorală mare, unde diferența dintre candidați poate fi de doar câteva voturi. Un caz interesant a fost la Petreștii de Jos unde din septembrie și până în decembrie 2023 s-au eliberat 4 vize de flotant iar în acest an din ianuarie și până la începutul lunii aprilie 141 de vize de flotant.

La începutul campaniei electorale pentru locale, Făclia de Cluj a solicitat Direcției Județeană de Evidență a Persoanelor Cluj să ne comunice situația vizelor de flotant de anul trecut și de de la începutul anului și până în luna aprilie. Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Cluj ne-a comunicat că solicitarea a fost transmisă la București, la Direcția Generală de Evidență a Persoanelor. În răspunsul primit ni s-a comunicat că datele sunt cu caracter personal și că nu pot fi transmise. În același document s-a precizat că procesarea acestor informații necesită mult timp și costuri iar pentru a obține datele e nevoie să plătim o taxă.

În acest context am renunțat să insistăm la Direcția de Evidență a Persoanelor pentru a primi datele și am apelat la alte canale și alte mijloace pentru a vedea evoluția vizelor de flotant în contextul alegerilor locale.

Continuarea articolului este disponibilă doar pentru abonați…
Vă rugăm să accesați pagina . Nu sunteți încă abonat ? Abonați-vă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *