June 13, 2025

Prefectul județului Cluj, doamna Maria Forna, a semnat un protocol între Direcția de Sănătate Publică Cluj și Colegiul Farmaciștilor din România-Filiala Cluj, prin care, în contextul caniculei și a codului galben anunțat la nivelul județului Cluj, farmaciile devin puncte de prim ajutor. În virtutea protocolului, farmaciile vor trebui să distribuie în perioada caniculei apa potabilă, să acorde asistență medicală de urgență, în limitele competențelor, să coopereze cu alte instituții care au servicii de asistență medicală prespitalicească (S.M.U.R.D., S.A.J. CLUJ).

Pentru a nu apărea situații de urgență din cauza caniculei avem câteva recomandări, pe care vă rugăm să le respectați:

1. Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spații dotate cu aer condiționat (magazine, spatii publice);

2. Evitați aglomerațiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00 – 18.00;

3. Purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălirii și ochelari de soare;

4. Beți l,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe și ceaiuri călduțe (soc. mușețel, urzici);

5. Mâncați fructe și legume (pepene, prune, roșii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); mâncați echilibrat și variat insistând pe produsele cu valoare calorici mică;

6. Evitați băuturile ce conțin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare;

7. Evitați alimentele cu un conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală;

8. Nu consumați alcool – vă deshidratează și vă transformă într-o potențială victimă a caniculei;

9. Mențineți legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilități), interesând-vă de starea de sănătate a acestora și oferiți-le asistență ori de câte ori au nevoie;

10. Nu lăsați copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme.

Sănătatea și siguranța cetățenilor este prioritatea noastră!

Articolul Măsuri luate de prefectul Maria Forna pentru combaterea efectelor caniculei apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *