Un tânăr de 23 de ani din Câmpia Turzii a ajuns după gratii după ce oamenii legii l-au identificat ca fiind autorul unui viol asupra unei minore. Tânărul este acuzat de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, încălcarea ordinului de protecție, tulburarea ordinii și liniștii publice și viol săvârșit asupra unui minor.
Anchetatorii spun că în 30 iunie a.c., tânărul nu ar fi respectat prevederile ordinului de protecție emis prin sentință civilă, de păstrare a unei distanțe minime de 100 de metri față de o minoră de 15 ani și ar fi agresat-o fizic pe aceasta. Evenimentul a avut loc pe strada Gheorghe Barițiu din municipiul Câmpia Turzii, context în care ar fi agresat fizic și un membru de familie al minorei, respectiv pe o femeie de 35 de ani.
Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că în anul 2024, cel în cauză ar fi întreținut relații sexuale cu minora.
„În urma probatoriului administrat, tânărul de 23 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, iar în urma prezentării acestuia instanței, a fost dispusă arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda”, a transmis IPJ Cluj.