December 5, 2024

Trip to Romania, vernisată nu cu mult timp în urmă, este un binevenit jurnal de călătorie, scriere cu lumină în cunoscute areale geografice, numind Bucovina, Maramureș, Transilvania, areale încărcate nu numai de istorie, ci și de spiritualitate. Trei zone geografice prin ochii artiștilor fotografi italieni, membri ai Asociației Fase Luce-Mauro Fochi, Luigi Loccisano, Annamaria Beloni, Alessandro Ranieri, Graziella Trecordi, Marisa Via-plus o gazdă și un ghid experimentat, Sebastian Vasile Luca (Asociația Potaissa Art Turda), uniți în demersul lor de aceleași pasiuni comune, călătoria, fotografia, cunoaștere, socializare, nu sunt singurele.

Înainte de a intra în Trip to Romania, mă opresc  asupra altor câteva momente de profil, asupra cărora am avut prilejul să mă aplec la timpul respectiv. Și încep cu  lucrările artistului Carlo Gianferro, prezent cu fotografii axate pe viața romilor din Moldova, 2009, toate în cunoscuta expoziție World Press Photo. Sunt surprinse interioare și multe, multe portrete, imagini color care redau fidel atmosfera timpului.

Înainte de Gianferro, fotograful italian Duccio Pugliese vizitează România, 1988, venit în țara noastră ca urmare a unui reportaj  sugestiv intitulat Maramureș, pământul ultimilor daci, apărut în prestigioasa publicație AIRONE, echivalentul italian al unei alte la fel de cunoscute publicații, National Geographic. Pugliese revine în România în 2013, ținta fiind Transilvania. Și mai trebuie să-l amintesc în acest context și pe fotograful Stefano Celia, care vernisează la Baia Mare, personala La Mia Romania-Maramureș Spirit. Cu o mențiune, Stefano Celia se mută în…România!

Lucrările din Trip to Romania mă duc cu gândul și la scriitorul italian Armando Santarelli și al său volum Ascoltando le Doine. Scritti sulla Romania, prezentată în cadrul festivalului BookCity Milano, noiembrie 2023. Cuvintele cheie ale cărții sunt călătorie, cunoaștere, obiceiuri și tradiții, oamenii locurilor, cultură materială și spirituală, doină, cântec…, cuvinte care definesc și Trip to Romania. La urma urmei,k călătoriile rămân cele mai însemnate experiențe de viață. Pornind de la adevărul potrivit căruia călătoria este aventură în necunoscut, este explorare, este uimire și, nu în ultimul rând, este cunoaștere. Cunoaștere a unor noi areale geografice, , a unor noi culturi materiale și spirituale, , un mod de a înțelege stiluri de viață diferite. Și de la o călătorie la alta realizezi că în viața contează mai mult lucrurile făcute, mai mult chiar decât lucrurile…cumpărate.

Cei șase fotografi italieni, alături de Sebastian Vasile  Luca, și-au lăsat preț de câteva bune zile, case, prieteni, familii, pentru a explora și imortaliza o Românie care continuă să atragă și să fascineze. Câștigul este și unul personal, și-au descoperit laturi personale nebănuite, care i-au îmbogățit spiritual înainte de orice.

Mi-ar fi ușor să mă opresc asupra lucrărilor, asupra fiecăreia în parte, interesante toate, fie că este vorba despre Vatra Dornei, Broșteni, Voroneț, Turda (Salina Turda), Cluj-Napoca… Nu o fac, prefer să vă invit să descoperiți România personal. Veți realiza că multe locuri vă sunt familiare, veți descoperi, sigur, și altele noi, care merită aceeași atenție. Vizitați cu încredere Trip to Romania, expoziție deschisă până în 19 mai a. c.

Demostene Șofron

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *