March 24, 2025

Două unități de învățământ preuniversitar, Liceul Teoretic „Avram Iancu” și Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță”, au primit, la sfârșitul săptămânii trecute, vizita nepotului regelui Mihai I, Nicolae al României. Principele Nicolae a purtat dialoguri sincere cu elevii despre istoria monarhiei din țara noastră. Evenimentele fac parte din cadrul proiectului „Istoria Monarhiei din România”, susținut de Lions Club Genesis Cluj-Napoca și Inspectoratul Școlar Județean Cluj. 

 

Activitățile le-a oferit elevilor o oportunitate unică de a explora rolul și contribuțiile monarhiei în construirea identității naționale, într-un cadru plin de emoție și inspirație, au transmis reprezentanții Liceului Teoretic „Avram Iancu” pe pagina de socializare a unității de învățământ.   Totodată, elevii de la Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță” au apreciat vizita invitatului Nicolae al României. „A fost o întâlnire frumoasă și constructivă pentru noi, din care am aflat despre rolul Casei Regale în societatea noastră, importanța păstrării identității neamului nostru prin obiceiuri și tradiții, respectul pentru valorile românești, istorie, credință și patriotism național”, a transmis unul dintre elevii participanți. 

Prezentă la acțiuni, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, Marinela Marc, a precizat pe pagina de socializare că, în cadrul vizitei, elevii au prezentat proiecte de istorie a regalității în România și au adresat întrebări invitatului care a răspuns curiozităților tinerilor. „Am apreciat, în intervenția principelui, pe lângă abordarea prietenoasă și jovială, modul în care a încercat să le insufle tinerilor respectul pentru valorile românești, pentru istorie, credință și patrimoniul național și mai ales convingerea că nicăieri nu este mai bine ca acasă, că avem datoria de a promova tradițiile românești, toate lucrurile bune care se petrec în țara noastră și de a ne păstra identitatea națională”, a mai arătat Marc.

De asemenea, invitatul special a adresat liceenilor mesaje inspiraționale. „Consider că întâlnirile pe care elevii celor două licee clujene le-au avut în cadrul proiectului, susținut de Lions Club Genesis Cluj-Napoca au oferit tinerilor noștri oportunitatea de a dialoga cu un descendent al familiei regale a României, demn, echilibrat și conștient de rolul și potențialul țării noastre în Europa, care a transmis mesaje deosebit de importante liceenilor de azi despre importanța formării și a diverselor experiențe care să stea la baza luării deciziilor privind cariera lor, despre importanța promovării valorilor  și a tradițiilor generațiilor viitoare.”, scrie Marinela Marc în aceeași postare.

Cu ocazia vizitei la Cluj-Napoca, Nicolae al României a donat câte zece exemplare din cartea sa „Istoria monarhiei din România” bibliotecilor din cele două unități de învățământ. Activitățile desfășurate odată cu vizita principelui Nicolae al României fac parte din proiectul școlar „Istoria Monarhiei din România”.

sursă foto: Marinela Marc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *