January 23, 2025

În prezentul marcat tot mai profund de interconectare și interdependențe, îmbinarea dintre arte, dar și dintre artă și tehnologie devine, încet, încet, o obișnuință, o normalitate. Un concept inedit când vine vorba de carte, de arta cuvântului scris, este adus de volumul Nervurile lutului, semnat de poetul și ceramistul timișorean Doru Arăzan Jr., lansat în cadrul festivalului ROCADA ARTELOR, desfășurat la Cluj în perioada 28 mai – 16 iunie. Cartea de față, apărută la editura clujeană Rocade, este primul volum de poezie cu realitate augmentată din România, invitând publicul cititor la o experiență complexă.

Cu ceva timp în urmă am adus în atenția dumneavoastră volumul într-o cronică, revin acum doar pentru a puncta atmosfera și noutățile – volumul a ajuns, așadar, și la Cluj, după ce anterior a fost lansat la Timișoara și București. Spuneam că această carte-obiect aduce cu sine o experiență imersivă întrucât textul se îmbină cu sunetul și imaginea, apelându-se la avantajele tehnologiei de ultimă oră, prin implicarea echipei ieșene ArtLink. Astfel, cu ajutorul unei aplicații, scanând cu telefonul mobil codul QR de pe copertă, putem vizualiza în format tridimensional lucrările de ceramică ce însoțesc idea poetică și putem audia, totodată, textele în recitarea autorului însuși. Coloana sonoră a fost creată special pentru volum de către artista B. Corlan din Timișoara.

De ce o carte pentru prezent și viitor?

Ei bine, experiența imersivă descrisă anterior nu se încheie aici. În paginile cărții vom găsi pe alocuri spații goale, chenare ce vor fi umplute pe parcurs cu conținut (actualizat) și la care cititorul va putea avea acces – prin intermediul aceleiași aplicații. Este cazul, de pildă, al unei statistici privind cele mai populare poeme din Nervurile lutului, până la acest moment, în lectura publicului. Urmează și alte surprize pentru cei care vor descoperi cartea – o scurtă dramatizare prezentată în format video.

„Este un vortex al întâlnirilor fericite, care au tot adunat substanță în jurul acestui concept de carte”, a afirmat Remus Octavian Câmpean, președintele Asociației Culturale ROCADE. „Proiectul s-a născut la prima ediție a festivalului, atunci când unele dintre obiecte au fost îmbinate cu poezie. Cu această carte, editura Rocade a debutat anul trecut pe piața din România.”

„Poezia lui Doru Arăzan este de o imensă simplitate. Poezia se poate naște și din cotidian, din mărunt. Doru Arăzan regăsește potențialul din cotidian, care nu merită să fie uitat”, a spus lingvistul Dan Ungureanu.

„Ferestrele pe care Nervurile lutului le aruncă în agora sentimentelor fiecăruia sunt direct proporționale cu dimensiunea contemplativă cu care poți înțelege”, a transmis criticul de artă Gabriel Kelemen, vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici, Filiala Timișoara.

Cu prilejul lansării găzduite de Muzeul de Artă din Cluj, Doru Arăzan Jr. a dat citire câtorva poeme din volum, oferind, totodată, o surpriză celor trei vorbitori – un poem nou, dedicat acestei colaborări. La final, cei prezenți au putut admira expoziția cu obiectele de ceramică inspirate de creația poetică, realizate de Anca Banu-Arăzan și Doru Arăzan Jr.

Iulia GHIDIU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *