Partidul România în Acțiune, care a anunțat public că îl sprijină pe Mircea Geoană la prezidențiale, a depus la Biroul Electoral Județean Cluj liste de candidați la Senat și Camera Deputaților.
Partidul România în Acțiune este condus de Mihai Apostolache, fost parlamentar din partea PSD Prahova. El a fost membru și în PSRO, fostul partid fondat de Geoană și Marian Vanghelie.
Geoană a intrat independent în cursa pentru alegerile prezidențiale din acest an, iar partidul condus de Apostolache a anunțat în iunie că îl susține.
La Cluj, pe primul loc la Senat se află Ciprian Pop, cadru didactic la Facultatea de Studii Europene și gestiunea Afacerilor din cadrul UBB. Pe locul întâi la Camera Deputaților se află Gabriela Ciot, fost secretar de stat la Ministerul de Externe în perioada în care Guvernul României era condus de Viorica Dăncilă. Ea a activat în PSD mai bine de 10 ani, însă în 2020 din cauză că nu a fost trecută pe loc eligibil pe listele social democraților la parlamentare și-a înaintat demisia. Gabriela Ciot este licențiată în psihopedagogie specială iar în prezent predă la Facultatea de Studii Europene a UBB.
Pe locul doi la Camera Deputaților se află lectorul universitar George Jiglău de la Facultatea de Științe Politice și Administrație Publică. Pe lista PRA Cluj pentru Camera Deputaților se mai află candidați din municipiul Beiuș și orașul Ștei.
C.P.