Consiliul Judeţean (CJ) Cluj anunţă o creştere spectaculoasă a numărului certificatelor de urbanism online pe care le-a emis în acest an.
„Peste 60% din certificatele de urbanism emise de Consiliul Judeţean Cluj în anul 2024 au fost online. Numărul certificatelor emise online a crescut spectaculos, de peste 4 ori comparativ cu anul lansării platformei informatice dedicate, în 2022. Consiliul Judeţean Cluj a emis, în primele nouă luni ale anului 2024, 1.658 de certificate de urbanism. Din acestea, peste 1.000 au fost emise exclusiv online, prin intermediul aplicaţiei Public.Cluj.Archi, o platformă informatică implementată de forul administrativ judeţean în scopul emiterii electronice a documentelor urbanistice”, se arată într-un comunicat trimis, vineri, de CJ Cluj.
Certificatul de urbanism este un act de informare privind regimul juridic, economic şi tehnic, precum şi cerinţele urbanistice specifice unui imobil, determinate în conformitate cu prevederile documentaţiilor de urbanism avizate şi aprobate. Acest document se eliberează, la cerere, oricărui solicitant – persoană fizică sau juridică, nefiind necesară prezentarea vreunui act care să ateste dreptul de proprietate.
„Evoluţia numărului de certificate de urbanism emise exclusiv online în ultimii trei ani, respectiv de la lansarea aplicaţiei Ghişeu Unic, este impresionantă. Dacă în 2022 doar 13% din aceste certificate au fost emise online, în 2023 procentul a urcat la 36%, iar în acest an a depăşit 60%. Este, aşadar, o reuşită certă a Consiliului Judeţean Cluj, cu care ne mândrim şi o dovadă clară că iniţiativa noastră a fost mai mult decât necesară şi utilă. Cetăţenii au înţeles că obţinerea unui certificat de urbanism online, din doar câteva click-uri, este o reală facilitate pe care o au la dispoziţie şi de care trebuie să profite la maxim”, declară preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.