Editura clujeană Casa Cărții de Știință, al cărei director general este domnul Mircea Trifu, a împlinit trei decenii de activitate de excelență. De câțiva ani a înființat mai multe colecții, de mare însemnătate, între care și „Literatură Europeană Contemporană”, coordonată de redactorul editurii, doamna Alexandra (Ada) Blendea, însoțită de domnul Gabriel Hutera, designer, cel ce, prin inspirația sa de zile mari, face să te apropii cu voluptate de cărțile pe care le înveșmântează. De atunci, au apărut câteva zeci de titluri traduse din literatura cehă, polonă, slovacă, slovenă, italiană, franceză, austriacă, norvegiană, daneză, suedeză, macedoneană. O bogăție culturală care întrece cu mult editurile bucureștene de profil. Voi încerca să prezint unele dintre titlurile colecției, pentru a-i îndemna pe cititori să ajungă cu lectura la zi, din cele mai valoroase titluri ale literaturii de azi, opera unor autori de excepție.
A apărut și în România, iată, romanul scriitorului italian Peppe Millanta, „Zările lui Vinpeel”, în traducerea doamnei Gabriela Lungu. Romanul este pe gustul meu, ceea ce mi-a provocat, la apariție și, mai apoi, la lectură, o mare bucurie. Are un motto-dedicație incitant: „Tuturor lucrurilor frumoase pe care am avut norocul să le găsesc.//Tuturor lucrurilor frumoase pe care am avut curajul să le părăsesc” sau „Celor care mai caută încă povestea pe care o au în ei”, precum și un Preludiu, cinci părți și un Epilog, care însumează 250 de pagini, destule pentru graba cititorului din vremea noastră. Acțiunea romanului se petrece în Dinterbild, ai cărui locuitori poartă în ei, asemenea scoicilor perla, propria lor poveste, propria lor desăvârșire. Adunate și ascultate de autor, poveștile acestea au fost mai apoi scrise și cuprinse în cartea de față. Ele toate sunt o poveste singură, despre căutarea fericirii, despre neîmpliniri și despre șansele ratate, despre nevoia omului de a visa și puterea pe care o poate dobândi visând, o poveste despre prietenie și durere, o poveste despre teama care ne sfâșie și de care ne ascundem spre a ne pune la adăpost de primejdie, de Moarte. O poveste a noastră, care se pliază de minune vremilor pe care le trăim. Dinterbild „e locul unde ajungem atunci când ceva se poticnește în viețile noastre…/…/e locul în care ajungi atunci când te hotărăști să îngropi totul. Și unde, în cele din urmă, uiți până și când și de ce ai venit”.
„Zările lui Vinpeel” este o carte a dezamăgirilor, dar și a curajului de a le înfrunta, de a le uita, de a te vindeca de ele: „… doare să știi că ți-ai pierdut fericirea. Te poți gândi la asta o viață întreagă. E imposibil de tolerat. Și atunci, încetul cu încetul persoanele se hotărăsc să îngroape în inima lor ceea ce s-a întâmplat, tot mai jos, tot mai adânc, până când încetează să se mai gândească la asta și nu mai suferă.” Pentru că: „Uneori viețile oamenilor se poticnesc, Vinpeel. Chiar și cele care mergeau de minune pot să se împiedice de la un moment la altul. Și de cele mai multe ori nu reușești să le faci să meargă înainte nici măcar un metru. Poți să le împingi ore întregi, poți să ceri ajutorul cui ține la tine, dar nu reușești deloc să pornească din nou.”
„Zările lui Vinpeel” este o poveste inspirată din „visuri, remușcări, speranțe și iluzii ale autorului”, un roman-poem, pe o coloană sonoră a tumultului mării din copilărie, o suplă metaforă despre destinul individului într-o lume care pare, uneori, a nu te mai recunoaște, a-ți fi străină, făcându-te să rătăcești fără nădejde de adăpostire. Cititorii care iubesc lecturile translucide, scrierile elegante, cu descindere în alteritatea prejmei, o lectură prin care ești îndemnat, încurajat să te îndrăgostești până și de visurile celuilalt, vor fi, citind-o, cei câștigați în a-și recunoaște, la final, zarea.
Dumitru CERNA
