November 16, 2025

Serviciul de telemedicină pediatrică ALOPEDI 0364-917, gestionat de Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, a fost apelat de peste 9.000 de părinți în primele trei trimestre ale anului 2025. Potrivit datelor centralizate de Consiliul Județean Cluj, o treime dintre solicitări au venit din afara județului.

„Faptul că atât de mulți părinți au încredere în sfaturile și recomandările medicale prompte ale specialiștilor care deservesc ALOPEDI, serviciul nostru non-stop de telemedicină fiind tot mai cunoscut și în afara județului Cluj, ne bucură și ne responsabilizează și mai mult. E important să reamintim părinților că serviciul de call center pentru urgențe pediatrice este disponibil 24 de ore din 24, șapte zile din șapte”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Recomandări medicale pentru îngrijirea la domiciliu

Din totalul de 9.064 de apeluri, peste 70% s-au finalizat cu recomandări care au permis îngrijirea copiilor acasă, părinții fiind instruiți în privința semnelor care necesită consult medical ulterior. Aproximativ 8% dintre cazuri au impus un consult medical imediat, iar în 13 situații a fost nevoie de intervenția la domiciliu a echipajelor de urgență. Totodată, aproape 2.000 de copii au fost direcționați către medicul de familie pentru evaluare a doua zi.

Cele mai frecvente motive de apel

Febra rămâne principalul motiv pentru care părinții apelează linia ALOPEDI (25,51% din cazuri), urmată de vărsături și diaree. Specialiștii subliniază însă că mulți părinți solicită informații și despre îngrijirea copilului sănătos sau modul corect de administrare a tratamentelor prescrise anterior.

Medicii care asigură permanența serviciului reamintesc părinților importanța comunicării cu personalul medical curant: „Recomandările privind îngrijirea la domiciliu ar trebui explicate și reamintite de fiecare dată, pentru ca părinții să poată gestiona corect starea copilului.”

 

Articolul Peste 9.000 de apeluri la serviciul ALOPEDI în primele nouă luni ale anului apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *