Un fragment din capul Sfântului Apostol Toma de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Insula Patmos, Grecia, va fi adus pentru prima oară în Transilvania, la Cluj-Napoca, la finalul acestei săptămâni, cu prilejul hramului Bisericii „Sfântul Apostol Toma” din cartierul Mărăști. Astfel, sâmbătă, 28 septembrie 2024, va sosi la Cluj-Napoca o delegație din Grecia condusă de ÎPS Mitropolitul Pantelimon de Veria, Nausa și Kampania, care va aduce la biserica din Mărăști un fragment din capul Sf. Apostol Toma și moaștele Sf. Luca al Cremeei. Delegația din Grecia va fi întâmpinată la Aeroportul „Avram Iancu” Cluj-Napoca, iar apoi cei doi ierarhi ortodocși, ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului și Mitropolitul Pantelimon al Greciei, vor oficia slujba Te Deum la Biserica „Sfântul Toma” din Mărăști.
Prima oară când moaștele Sfântului Apostol Toma poposesc în Transilvania
Preotul paroh al Bisericii „Sfântul Apostol Toma”, Dănuț Goga, a precizat pentru ziarul Făclia că acest eveniment religios este o mare bucurie pentru credincioși deoarece este prima dată când moaștele Sfântului Apostol Toma și ale Sf. Luca al Cremeei sunt aduse în Transilvania. Un fragment din capul Sfântului Apostol Toma a fost adus prima dată în România anul trecut la Mănăstirea Pantocrator, localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman.
Potrivit preotului, la biserica din Mărăști sunt așteptați peste 500 de mii de pelerini. „Vor veni credincioși din toată țara. Deja au început să ne sune din București, din Constanța, de peste tot”, a spus preotul paroh Dănuț Goga. Acesta a mai afirmat că aducerea relicvelor Sfântului Apostol Toma la Cluj-Napoca este o minune dumnezeiască deoarece și-a dorit foarte mult să le aducă, mai ales că biserica din Mărăști poartă hramul Sfântului Apostol Toma.
Parohia clujeană „Sfântul Apostol Toma” a fost înfiinţată în anul 1993. Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în anul 1996, iar un an mai târziu au demarat lucrările de ridicare a lăcașului de cult, prin jertfa și osteneala preotului paroh Dănuț Goga. Acestea au fost finalizate în anul 2005, iar în septembrie 2006, lăcașul a fost sfinţit de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania, potrivit site-ului www.mitropolia-clujului.ro
„Toate sumele pentru ridicarea bisericii au fost donate de două familii din Cluj-Napoca. De asemenea, desfășurarea acestui eveniment este un efort financiar mare pe care îl suportă tot aceste două familii. Sunt niște oameni aparte”, a spus părintele Goga.
Preotul Dănuț Goga s-a declarat bucuros că la biserica din Mărăști vin tineri în număr foarte mare: „La biserică avem prezența, duminica, peste 2000 de oameni. Dar ce ne bucură și-l bucură și pe ÎPS Mitropolit Andrei este faptul că marea majoritate 85% din cei care vin la biserică sunt tineri.” Părintele a dezvăluit și modul în care își apropie tinerii: „Dacă preotul se deschide, îi îndrăgește, știe să-i conducă pe cale luminii, a adevărului, tinerii vin.”
Credincioșii ortodocși se vor putea reculege la relicvele celor doi sfinți timp de patru zile, sâmbătă, 28 septembrie 2024 duminică, 29 septembrie 2024, luni, 30 septembrie 2024, și marți, 1 octombrie 2024. Biserica din Mărăști va fi deschisă și în timpul nopții pentru a se evita aglomerarea credincioșilor.
Sfântul Apostol Toma, martir în India
Citând site-ul www.crestinortodox.ro, Sfântul Apostol Toma este originar din Galileia. În India a întemeiat biserici, a sfințit preoți și episcopi și a convertit două surori, Tertiana și Migdonia, soții de mari principi indieni. Prințul Smideu, soțul Tertianei, l-a osândit la moarte. A fost omorât cu lancea de cinci soldați. Moaștele Sfântului Apostol Toma au fost aduse la Edessa, în anul 165. Apostolul Toma este cunoscut de mulți dintre noi ca fiind „necredincios”. „Necredința” sa ar proveni din faptul ca nu dă crezare mărturiei Apostolilor că Hristos a înviat. Însă, Apostolul Toma nu se îndoiește de faptul că Hristos a înviat, ci de faptul că Hristos se află după învierea Sa într-un trup care nu mai poate fi văzut. Cuvintele Mântuitorului: „Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea și nu fi necredincios, ci credincios” (Ioan 24, 27), sunt o invitație în a ne descoperi ca natura umană nu este desființată prin Înviere. Natura umană pe care Hristos a asumat-o nu s-a pierdut în dumnezeire, ci a fost transfigurată. Asadar, arătarea către Toma a pus în lumină existența celor două firi în Hristos, potrivit aceluiași site.
Mai amintim faptul că în Evul Mediu, Apostolul Toma a fost considerat patronul arhitecților, zidarilor și al pietrarilor.
Tia SÎRCA