July 22, 2024

Singurul clujean cu brevet de pilot sportiv de zbor din anul 1970 în viață continuă să zboare. La vârsta de 76 de ani clujeanul Constantin Popovici încă se mai urcă în planor. Nimic nu-l poate opri din a zbura, nici vârsta, nici chiar stentul implantat la inimă în urmă cu trei ani. Sâmbătă, 15 iunie 2024, Constantin Popovici s-a aflat pe Aerodromul „Traian Dârjan” de la Dezmir alături de alți piloți veterani pentru a-și reaminti și retrăi momentele unice din sutele de zboruri pe care le-au făcut de-a lungul vieții.

Cum îi stă bine unui neînfricat, Constantin Popovici s-a urcat într-un planor  IS 28 și a pilotat în dublă comandă. După zbor, veteranul clujean s-a arătat bucuros că a reușit să zboare: „Sunt mândru că am zburat cu planorul. Sunt foarte fericit”. El a dedicat zborul nepoatei sale, în vârstă de șase ani, „Am zburat pentru nepoțica mea Patricia”, spunând că i-ar plăcea ca aceasta să îndrăgească zborul.

Constantin Popovici nu se rezumă doar la cea mai actuală experiență de pe aerodromul de la Dezmir, ci are în plan să se antreneze pentru o acrobație aeriană: „Vreau să mă pregătesc patru luni de zile ca să zbor în acrobație aeriană.” Printre obiectivele de viitor clujeanul îndrăgostit de zbor are în vedere și zborul cu planorul deasupra Devei. Visele pilotului veteran sunt îndrăznețe și depășesc chiar granițele țării. După cum ne-a mărturisit, are în plan să privească Budapesta de sus împreună cu un coleg de zbor de acolo.  

Imensa bucurie de a privi de sus lumea se explică și pentru că clujeanul Constantin Popovici a început să zboare încă de la vârsta de 14 ani. Prin multă muncă și exerciții a reușit să obțină brevetul de parașutist și pe cel de zbor. În anul 1970, clujeanul se afla printre cei șase tineri, din cei 100 de tineri antrenați și pregătiți, care au obținut brevetul de zbor. Brevetul se obținea după o pregătire de un an și era acordat doar celor mai buni dintre cei buni. „Pe vremea lui Ceaușescu selecția se făcea din cei 100 de candidați. Ne pregăteam un an de zile. Doar cinci sau șase obțineau brevet de zbor.”

La exercițiile de zbor de sâmbătă de la Dezmir, Constantin Popovici este singurul din generația sa cu brevet de zbor care se află în viață. Are un motiv pentru care s-a dus la reuniunea piloților de la Dezmir. Pentru același motiv continuă să-și facă planuri de zbor pentru acest an, „Anul viitor poate mulți dintre noi nu vom mai fi”, spune pilotul.

Tia SÎRCA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *