April 25, 2024

Ministerul Sănătăţii va sprijini casele de asigurări de sănătate astfel încât noua platformă a asigurărilor de sănătate să fie realizată într-un termen cât mai scurt, a declarat săptămâna trecută, la Parlament, ministrul Alexandru Rafila. Declarația ministrului a venit după ce medicii de familie au tras atenția că sistemul informatic al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) este defect și au cerut rezolvarea situației.

Ministrul Alexandru Rafila a recunoscut că actuala paltformă informatică este sub  subdimensionată și a spus că va fi înlocuită  cu o alta nouă pe bani europeni: „Ceea ce putem să facem este să sprijinim casele de asigurări de sănătate şi am făcut-o în ultima perioadă, încât noul PIAS, platforma informatică a asigurărilor de sănătate, care este finanţată cu bani europeni, să fie realizată într-un termen cât mai scurt, pentru că actuala platformă informatică este subdimensionată, iar atunci când a fost făcută cheltuielile de mentenanţă şi cele de upgrade a acestei platforme nu au fost prevăzute. Este vorba despre o altă platformă, nu este vorba de actualizarea acestei platforme.”

Potrivit ministrului, actualul sistem încurcă foarte mult activitatea medicilor de familie. „Am aflat şi eu că a fost o problemă cu celebrul sistem informatic al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. E vorba de persoane cu venituri minime sau persoane asigurate. Sigur că trebuie remediat cât mai rapid, având în vedere că mulţi dintre ei, patologii care necesită asistenţă medicală, necesită prescrierea de reţete compensate sau gratuite şi în mod evident trebuie reparat sistemul. Sistemul aşa funcţionează de foarte mulţi ani. Ştiţi bine că medicii de familie sunt cei care semnalizează, justificat, de cele mai multe ori, blocări ale sistemului, le încurcă foarte multă activitatea”, a mai spus ministrul Sănătăţii. 

Reacția ministrului Sănătății vine după ce medicii de familie au făcut apel la autorități să rezolve problemele sistemului informatic unic integrat (SIUI) al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.  Președinta Asociației Medicilor de Familie Cluj, dr. Emiliana Costiug, tot săptămâna trecută a afirmat că medicilor le este bulversată activitatea deoarece SIUI funcționează foarte rău, cu intermitențe și că în aceste condiții medicii nu pot să valideze rețete, trimiteri sau alte documente atât de necesare pacienților. Potrivit medicului clujean, medicii de familie sunt nevoiți să acceseze platforma noaptea, atunci când sistemul nu este atât de încărcat.

De asemenea, președintele Patronatului Medicilor de Familie București-Ilfov, dr. Mihnea Valentin Stroe, a cerut remedierea cu celeritate a situației: „Dorim să atragem atenția că în ciuda numeroaselor sesizări făcute de colegii noștri în ultimele zile sistemul informatic CNAS este defect. Acest lucru interferă activitatea medicilor de familie, duce la întârzieri uriașe, toți pacienții noștri fiind grav afectați de disfuncționalitatea informatică. Sunt prescripții și servicii care nu se pot transmite și valida la timp, nu pot fi înscriși pacienți, nu se poate verifica statutul de asigurat fapt ce contravine normelor în vigoare. Solicităm CNAS remedierea cu celeritate a disfuncționalităților și ridicarea erorilor în această perioadă.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *