Casa de Editură Dokia, sub îngrijirea atentă a lui Radu Kretzudava, aduce în fața cititorilor două volume-surori ale poetului clujean Ioan Mircea Corpodean: Poeme scrise la Cafe-Bar și Poezii scrise la Bar de Zi. Cele două cărți, apărute simultan, reprezintă nu doar o recuperare editorială, ci și o călătorie inițiatică în prima perioadă de creație a autorului, între anii 1964–1966.
Dacă în volumele recente ale poetului am descoperit lumina, recunoștința și un ton scriptural apropiat de rugăciune, aceste poeme de tinerețe surprind, în antiteză, un eu frământat, neliniștit, marcat de întrebări existențiale și de o viziune adesea sumbră asupra lumii. Este poezia „dinainte de ispășire”, o poezie în care se simte umbra filosofiei materialiste a vremii, dar și zbaterile unei conștiințe care caută, chiar și prin negare, drumul către divinitate.
Între revoltă și fascinația misterului
Textele din aceste două volume abundă în imagini grave, încărcate de simboluri, în care erosul, cosmicul și moartea se împletesc într-o alchimie tulburătoare. În poemul Într-o seară, cititorul se întâlnește cu spiriduși, vrăjitoare și zei inventați, într-un dans al imaginarului care amintește de febra romantică și de tentația mitologică a poeților de început de drum. Dorința erotică și dorința de creație se suprapun, iar universul devine un spațiu al tentației demiurgice: „să nască un zeu aș vrea și eu să îi fiu tată/ să aibă puterea a 6×6 galaxii”.
În alte poeme, tensiunea devine socială și morală. Scrisoare deschisă către omenire este un manifest în toată puterea cuvântului, în care poetul își strigă nevoia de dreptate, chemând omenirea să construiască un „rai pe Pământ/ un Rai mai bun decât cel din Scriptură”. Această viziune utopică trădează, după cum observă și Radu Kretzudava în prefață, influența directă a contextului epocii, cu tentațiile și iluziile materialismului de atunci.
Poezia ca strigăt al tinereții
Comparând aceste texte cu volumele recente, diferența este izbitoare. Dacă în cărțile de maturitate poetul scrie despre iertare, despre iubirea pentru aproape și despre înțelepciunea de a accepta viața ca pe un dar divin, în poemele de tinerețe găsim mai degrabă o stare de neliniște și de revoltă. Lumea este privită ca un spațiu ostil, „înconjurat de rechini”, unde binele și răul se înfruntă permanent, iar Dumnezeu apare mai degrabă ca un meșter străin, decât ca un ocrotitor iubitor.
Totuși, chiar și în aceste poeme tensionate, se simte aceeași trăsătură definitorie a lui Ioan Mircea Corpodean: fidelitatea față de cuvânt. Chiar și scrise în baruri, între prieteni și într-un cadru aparent cotidian, aceste texte refuză să fie „poezii de circumstanță”. Ele se nasc sub semnul autenticului, al chemării interioare, iar verbul la perfectul simplu, preferat atunci de poet, dă un ritm sacadat, aspru, care amplifică impresia de urgență și de neliniște.
O dublă oglindă
Lectura acestor volume, puse alături de cărțile recente, oferă cititorului o experiență de dublă oglindă: un poet al tinereții și un poet al maturității, amândoi autentici, dar aflați pe versanți diferiți ai aceleiași căutări. Dacă poezia de azi este o rugăciune luminoasă, poezia de atunci este o confesiune întunecată. Una tinde spre cer, alta caută să înțeleagă abisul. Împreună, însă, alcătuiesc traseul complet al unui destin poetic, o călătorie de la negare la credință, de la neliniște la pace.
Radu Kretzudava surprinde limpede această tensiune între cele două vârste ale poetului, vorbind despre „ateismul feroce” al începuturilor, transformat mai târziu într-o credință creștină pasionată. Totodată, el subliniază fidelitatea lui Corpodean față de propriul său stil: chiar și atunci când scria pentru prieteni, în baruri, poetul nu se abătea de la instinctul său liric.
Poeme scrise la Cafe-Bar și Poezii scrise la Bar de Zi nu sunt doar niște volume recuperate din trecut. Ele sunt o parte vie a biografiei poetice a lui Ioan Mircea Corpodean, o mărturie a tinereții sale neliniștite, dar și un contrapunct esențial pentru a înțelege deplin lumina volumelor recente. Împreună, cărțile sale compun un parcurs de la umbră la lumină, de la revolta filosofică la împăcarea teologică, de la negura omenească la liniștea divină.
A le citi în tandem înseamnă a parcurge însăși viața poetului – cu febra, cu rănile, cu izbânzile ei – și a înțelege că poezia, asemenea omului, trece prin noaptea ispășirii pentru a ajunge la dimineața iertării.
Mara A. MUNTEAN
Articolul Poezia de dinainte de ispășire – Despre volumele „Poeme scrise la Cafe-Bar” și „Poezii scrise la Bar de Zi”, de Ioan Mircea Corpodean apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
