April 19, 2026

28 de panouri fotovoltaice vor fi montate la sediul Gărzii de Intervenție Aghireșu din cadrul Detașamentului Huedin printr-un proiect realizat prin fonduri europene, au informat joi, 18 septembrie 2025, reprezentanții Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu al Județului (ISU) Cluj. Astfel, subunitatea de pompieri amintită va beneficia de un sistem modern de producere a energiei electrice în regim propriu. Aceasta ca urmare a faptului că ISU Cluj a semnat, în această vară, contractul de finanțare privind proiectul Montare panouri fotovoltaice pe sol la Garda de Intervenție Aghireșu”.

Proiectul presupune montarea pe teren a unui sistem alcătuit din 28 de panouri fotovoltaice, pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile de tip solar, cu o capacitate totală nou instalată de 16 kW. „Prin montarea panourilor fotovoltaice, subunitatea va utiliza surse regenerabile de energie și vor fi reduse semnificativ emisiile de CO2 în atmosferă. Totodată, va crește gradul de independență energetică, având în vedere înlocuirea surselor convenționale de alimentare. Realizarea investiției va determina economii la bugetul propriu, astfel încât fondurile existente să poată fi disponibilizate pentru îndeplinirea altor nevoi. În plus, ISU Cluj se alătură politicilor naționale și europene privind reducerea poluării, respectiv diversificarea surselor de energie.Contractul de furnizare și montaj a fost semnat la finalul lunii august, în urma unei proceduri de achiziție directă. Lucrările vor începe în perioada următoare, iar panourile fotovoltaice vor fi instalate până în data de 23 ianuarie 2026.”, au precizat aceiași reprezentanți. Proiectul este finanțat prin Fondul pentru Modernizare, valoarea totală a proiectului fiind de 163.961,61 lei, ISU Cluj asigurând suma de 59.999,80 lei.

T.S.

Articolul Subunitatea de pompieri Aghireșu, dotată cu un sistem modern de producere a energiei electrice apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *